Grup de lucru anti-Covid, la Prefectura Gorj

1224

Prefectura Gorj anunță că a fost constituit un grup de coordonare a activității de verificare a respectării măsurilor de prevenție și protecție în vederea limitării răspândirii SARS-CoV-2.

Astfel, sub coordonarea prefectului Cristinel Rujan, instituțiile de control din Gorj au desfășurat ample acțiuni de verificare pe raza județului.

Acțiunile au vizat verificarea agenților economici pe linia respectării măsurilor de protecție sanitară, precum și a măsurilor privind distanțarea socială în toate zonele aglomerate, respectiv centre comerciale, piețe, târguri, terase, ștranduri și cluburi în aer liber situate pe raza județului Gorj. Totodată, au fost efectuate verificări în mijloacele de transport în comun, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la respectarea măsurilor de distanțare socială.

„Acțiunile de verificare au început vineri, în toată această perioadă fiind angrenate sute de forțe de ordine. În total s-au aplicat 56 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora ridicându-se la suma de 47.500 lei”, anunță Prefectura Gorj.

Prefectul județului Gorj, Cristinel Rujan, face un nou apel către populație să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here