David Groșanu, consilier județean al PSRo, este noul președinte al organizației lui Mircea Geoană din județul Gorj. Acesta a declarat astăzi că va avea, în scurt timp, și o întrevedere cu președintele partidului care a fost informat de demisia recentă a lui Marian Rotaru. ,,Sigur o să fie greu fără domnul Rotaru deoarece acesta a înființat partidul, ne-a găsit pe noi, cei care suntem încă lângă dumnealui. De altfel, majoritatea membrilor din PSRo nici nu au făcut politică”, a declarat Groșanu, sigur că partidul va avea candidați și la alegerile parlamentare.
Noul președinte al PSRo a fost director al EMC Mătăsari, acesta ocupând locul al doilea în lista candidaților acestui partid pentru Consiliul Județean Gorj. Rotaru, ocupantul primei poziții, a renunțat săptămâna trecută la scaunul de consilier județean, locul său fiind luat de Ion Coană, aflat pe locul al patrulea în lista supleanților PSRo.