Grindina cât oul de porumbel a făcut ravagii la Scoarța! Strugurii, primii căzuți la pământ

813

Grindina de mărimea unui ou a făcut ravagii, duminică după-amiaza, în satul Bobu, aparținând comunei Scoarța. Bucățile de gheață căzute la foc automat timp de zece minute au distrus viile și roadele locuitorilor din acest sat, luați pe neașteptate de norii care le-au acoperit localitatea. Sătenii puteau aduna gheața cu lopețile din gospodării. Grindina a fost urmată de o ploaie torențială.

La jumătatea lunii lui Cuptor, cea mai caldă din an, când soarele ar trebui să-și facă de cap pe cer, la Gorj s-a înregistrat grindină. Mai exact, comuna Scoarța a fost afectată, duminică după-amiaza, de o ploaie puternică, completată cu bucăți rotunde de gheață, ca oul de porumbel.

Grindina a afectat în special viile, boabele de struguri fiind primele căzute sub ropotul de gheață înregistrat la Bobu. Locuitorii spun că viile le-au mai fost afectate, anul acesta, de grindină, dar ultima lovitură au primit-o ieri.

Natura s-a dezlănțuit doar pe o porțiune din comuna Scoarța. Locuitorii satului s-au declarat disperați din cauza culturilor distruse chiar sub ochii lor.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here