Grindeanu anunţă comasări de instituţii din subordine

1527

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că se lucrează la un plan de reducere a numărului instituţiilor din subordine.

Astfel. spitalele care se află în subordinea sau în coordonarea Ministerului Transportului ar trebui să ajungă la Ministerul Sănătăţii, la universităţile de medicină sau la autorităţile locale.

„Ministerul Transporturilor nu e Ministerul Sănătăţii. Noi (…) aceste spitale le vom da ori către autorităţi locale ori către Ministerul Sănătăţii”, a spus Grindeanu, menționând că jumătate dintre instituţiile din subordine ar trebui comasate.

„Un alt exemplu de comasări este cel legat de instituţii care, chiar dacă se află pe domenii diferite, de control, de exemplu, sau de certificări (…), sunt instituţii diferite. Nu, eu consider că trebuie să fie una singură”, a explicat Grindeanu, citat de Agerpres.

1 COMENTARIU

  1. Gargară psd istă, „eu consider, ar trebui, vom face, nu este corect ce se întâmplă, noi nu tolerăm, ne gândim la cetățean,vrem binele oamenilor, bunicii și părinții noștri”. Românii nu mai vor să audă sloganurile și minciunile psd iștilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.