Grigoraş: “Nu ne permitem un eșec!”

161

Vremea vorbelor a trecut, pentru Pandurii doar faptele mai pot vorbi acum, când clasamentul arată o situaţie aproape de disperare. Meciul cu Concordia nu poate lăsa loc altui rezultat decât victoria gorjenilor, în orice altă situaţie Pandurii intrând serios în hora retrogradării.

Pandurii se află pe marginea prăpastiei, orice rezultat negativ înregistrat pe teren propriu putând echivala din acest moment cu un dezastru, însă conducerea gorjenilor evită să recunoască acest lucru, probabil încercând să nu pună presiune pe jucători. Şi antrenorul Grigoraş consideră că având în faţă mai bine de jumătate de campionat, meciul cu Concordia Chiajna nu poate fi trecut în categoria celor decisive: “E un meci foarte important, decisiv nu are cum să fie. O echipă nu stă într-un joc, mai sunt destule etape încât nu poți spune că e decisiv. E un meci important, am avut atâtea oportunități ca printr-o victorie să urcăm în clasament, dar nu am reușit. Ne uităm la clasament, vedem rezultatele, e clar că ar fi o victorie pe care ne-o dorim mult și pe care putem să o obținem. Suntem în creștere ca și joc”, spune tehnicianul Pandurilor.

Concordia, neînvinsă din etapa a 7-a
Adversarul de astăzi al Pandurilor este în evident progres faţă de debutul campionatului. Trupa lui Marius Şumudică nu a mai pierdut din etapa a 7-a, când s-a înclinat la Braşov. În ultimele cinci etape, Concordia a remizat de patru ori câştigând un singur meci, fapt remarcat şi de antrenorul Petre Grigoraş: “Știu foarte bine ce a făcut Concordia în acest campionat, nu au pierdut de câteva etape, au multe rezultate de egalitate. Mulți jucători noi… Nu avem voie, nu ne permitem un eșec sau semieșec. Vom face tot posibilul să câștigăm. Vom avea în față un adversar dificil care nu a mai pierdut de etape bune, sper să ne ridicăm la un nivel de joc bun care să ne permită să câștigăm și să depășim acea linie imaginară care ne dă bătăi de cap. Am mare înceredere că echipa va face tot posibilul să câștige și să luăm cele trei puncte de care avem nevoie”, a declarat antrenorul echipei gorjene.

Roman revine, Matulevicius nu
Atacul Pandurilor va beneficia la meciul cu Concordia de revenirea lui Mihai Roman, care a ispăşit etapa de suspendare lipsind de pe teren la meciul de la Galaţi, din Cupa României. În schimb, Matulevicius nu va putea juca şi este posibil să absenteze şi în următorul meci al gorjenilor, cel de la Braşov. Grigoraş are probleme şi cu fundaşii, acolo unde are în continuare doi jucători accidentaţi: “Avem probleme cu cei doi fundași centrali, Paraskevas și Mevlja, primul va lipsi până la finalul turului. Mevlja poate va fi apt la finalul săptămânii”. Problema defenisvă s-a făcut simţită şi la ultimele două meciuri disputate de gorjeni, meciuri în care Pandurii a încasat cinci goluri, însă Grigoraş are încredere în continuare în jucătorii săi: “Nu neapărat mă îngrijorează defensiva, apărarea e formată din cei 11 jucători. Jocul defensiv a scârțâit. Ne-am complicat și am făcut cadouri, noi am făcut cadouri goluri, și am fost nevoiți să alergăm după egalare. E puțin, nu vreau să mai comentez, alții nu am. Nu am luat în calcul că mi se vor accidenta 2-3 fundași centrali. Sunt greșeli mari, există dorință, am mare încredere în toți”, a mai spus Grigoraş.

Smrekar, plătit pentru a se antrena
Atacantul croat Matija Smrekar continuă să rămână un jucător de antrenamente pentru gruparea târgujiană, care a transferat un jucător al cărui drept de joc nu este capabilă încă să-l obţină, deşi finalul primei părţi a sezonului nu este departe. Antrenorul Pandurilor, lovit în câteva rânduri de problema indisponibilităţilor din linia de atac şi chiar, la un moment dat, de ineficienţa jucătorilor din acest compartiment, deplânge situaţia actuală a lui Smrekar fără însă a putea face ceva în acest sens: “Smrekar de antrenament e foarte bun. Nu mă mai întrebați! Nu am primit din partea celor două Federații acceptul de a juca… Aș fi vrut să ne ajute, şi el la fel, dar e un subiect ce nu depinde de noi. S-au făcut toate eforturile pentru acea carte verde, e posibil să vină peste 1, 2 sau 3 sau chiar la finalul turului. Mi-am luat gândul de la el…”, a declarat Petre Grigoraş.

Pandurii Târgu Jiu – Concordia Chiajna
Stadion “Municipal”, Târgu Jiu, ora 17:00
Televizare: Look TV
Echipe probabile:
Pandurii: Gliwa – Unguruşan, Elton, Erico, Momcilovic – Anton, Nistor, Răduţ – Shalaj, Roman, Nicoară. Antrenor: Petre Grigoraş.
Concordia: Matache – Bagaric, Lovin, Martins, Serediuc – Dragarski, Boldrin, Brelcic, Ad. Cristea – Wellington, Pena. Antrenor: Marius Şumudică.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here