Grigoraș își începe astăzi al treilea mandat la Pandurii / “Primul obiectiv e să stabilizăm lotul”

524

Petre Grigoraș a ajuns, ieri, în Slovenia, la Maribor, în cantonamentul Pandurilor, iar de astăzi și-a intrat în pâine la echipa gorjeană. Grig speră să poată menține performanțele echipei la nivelul trecutului și spune că totul depinde de lotul pe care va reuși să-l încropească. Noul tehnician al grupării târgujiene vrea ca în termen de 4-5 zile să completeze lotul și în locul jucătorilor plecați să poată pune ceva de aproximativ aceeași valoare.

Reporter: Principala problemă pare a fi lotul echipei în acest moment. Cunoașteți jucătorii, v-ați făcut o idee despre ceea ce ar mai trebui adus la echipă?
Petre Grigoraș: Știu în principiu lotul, dar trebuie să vedem cine mai rămâne, cine mai pleacă. Până acum am discutat strict detalii legate de contract, restul problemelor urmează să le discutăm după asta.

Reporter: Cu ce gânduri reveniți la Pandurii, v-ați stabilit un obiectiv?
Petre Grigoraș: După ce ți-au plecat aproape 10 jucători, nu îți e prea ușor. Acum să vedem ce posibilități avem să înlocuim, dacă se poate cu jucători de valori apropiate, ca să menții cât de cât standardele ridicate. Dacă reușești să treci mai departe în cupele europene, ar fi o realizare. Un prim obiectiv este să stabilizăm lotul, apoi stabilim și obiectivele. Până nu stabilești lotul… Eu zic că săptămâna asta trebuie pus la punct lotul. Apoi mai ai trei săptămâni și începe campionatul. Obiectivele le poți stabili în funcție de ce reușești să completezi. Nu e așa ușor să îi înlocuiești pe Săpunaru, pe Ropotan, pe Răduț sau ceilalți jucători.

Reporter: Conducerea Pandurilor are un obiectiv stabilit. Narcis Răducan spune că după ce echipa s-a clasat pe podium, este obligatoriu să îți propui un obiectiv de performanță și cere echipei o calificare în play-off.
Petre Grigoraș: Să termini în primele șase, să te califici în play-off cu lotul actual e foarte greu. Trebuie să fii realist înainte de a face declarații foarte optimiste. E normal să fixezi un obiectiv foarte bun dacă îți completezi lotul. Dacă îl completezi cu jucători de calitate, e realizabil acel obiectiv, cum să nu fie? Dar să vedem ce găsim în lot, ce discutăm, ce are și președintele în vizor cu oamenii lui, să discutăm și să vedem cu ce ne putem completa până sâmbătă-duminică, cel târziu. Abia apoi discuțiile despre obiectiv pot fi mai concrete.

Reporter: Care va fi staff-ul tehnic cu care veți lucra în acest mandat la Pandurii?
Petre Grigoraș: Preparator fizic va fi Ciprian Prună, dar Marius Popa nu va veni, antrenor cu portarii va fi tot Dan Moței, nu știu exact ce s-a întâmplat cu Popa, probabil nu a reușit să rezilieze contractul cu ultima echipă.

Reporter: Radu Paligora va face parte și el din acest staff?
Petre Grigoraș: Nu știu prea multe detalii legate de Radu Paligora, știu doar că nu este în cantonament cu echipa în acest moment, dar se încearcă păstrarea lui, dacă s-ar putea. Este un om foarte important pentru echipă și pentru mine personal.

Reporter: Prima zi la echipă și primul joc. Ce urmăriți la acest joc amical? Vor juca toți jucătorii din lot?
Petre Grigoraș: Prima zi pentru mine în cantonament și primul meci… E primul joc și le voi oferi câte o repriză fiecăruia. S-a pus accentul pe latura fizică în prima perioadă și e normal să nu îi bagi să joace mai mult de 45 de minute, să vedem câți sunt sănătoși.

Reporter: Sunt printre jucătorii aflați sub contract cu Pandurii și cunoștințe mai vechi, jucători pe care i-ați mai antrenat la această echipă. Așteptați un ajutor din partea lor?
Petre Grigoraș: Într-adevăr, am și vechi cunoștințe în lot. Eu, în primul rând, aștept să se ajute pe ei și dacă au simțit gustul performanței, trebuie să păstreze un stadard ridicat. Normal că vreau să ne ajutăm reciproc. De asta am și venit. Ne ajutăm reciproc și sperăm să fie conducerea alături de noi. Sunt convins că așa va fi, din moment ce s-a apelat la serviciile noastre și ne-au dat încrederea lor. Trebuie să răspundem și noi prin ceea ce facem: profesionalism, seriozitate și jucătorii să-și facă treaba la locul de muncă.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here