Grigoraș, după ultimul succes gorjean pe tărâm austriac: “Echipa este în ascensiune”

513

Pandurii se descurcă de minune în amicale, după 3-1 cu Velez Mostar a venit un 3-0 cu ungurii de la Pecs, iar antrenorul Petre Grigoraș are doar cuvinte de laudă pentru elevii săi.

Pandurii și-a mai trecut în cont un succes, Pecs, locul 7 în ultima ediție de campionat a Ungariei, fiind bătută de elevii lui Grigoraș cu 3-0. Tehnicianul Pandurilor a mers din nou pe mâna posibililor tituari încă din primul minut, dar de această dată mare parte dintre ei au primit mai mult de 70 de minute în această partidă, Răduț fiind singurul care a rămas pe teren toate cele 90 de minute ale meciului. Christou și Pîrvulescu au marcat amintind că și fundașii pot contribui la spectacolul ofensiv, iar Mihai Roman II a înscris și el, fostul craiovean bifând primul gol în tricoul Pandurilor, chiar dacă reușita sa a fost mai mult un autogol, un adversar deviind în propria poartă o centrare a lui Roman. “Echipa este în ascensiune”, a fost scurta analiză făcută de Grigoraș după meciul cu Pecs, la doar o săptămână distanță de debutul echipei în noul sezon.

Mici probleme cu Anton
Grigoraș a ales să menajeze unii dintre jucători, Gezim, Iorga, Elton și Cornel Predescu au privit de pe margine meciul și, probabil, antrenorul Pandurilor și-ar fi dorit ca și pe Anton să-l fi ținut pe tușă. Mijlocașul Pandurilor a suferit o accidentare și a părăsit terenul de joc după doar 25 de minute petrecute pe gazon. Grig crede însă că nu este o accidentare serioasă și speră să-l poată avea apt pe mijlocaș cât mai curând: “Nu sunt probleme deosebite, Anton a acuzat o durere după o lovitură primită la șold și va face o ecografie. Nu am forțat cu Gezim și Iorga, care au avut ceva probleme, și acum se antrenează normal cu echipa”, a declarat antrenorul Pandurilor.

Nistor, tratat cu indiferență de francezi
Dan Nistor nu a ajuns încă în cantonamentul Pandurilor din Austria, însă nici francezii nu-i acordă o prea mare atenție în cantonamentul celor de la Evian. Evian a jucat un meci amical cu elvețienii de la Servette Geneva, meci pe care francezii l-au pierdut cu 3-0 și în care Nistor a fost introdus la pauză. Grigoraș este sigur că Nistor va ajunge în cele din urmă la Pandurii: “Îl aștept încă pe Dan Nistor, astăzi sau mâine (n. red. – luni sau marți) aștept un răspuns, sper favorabil. Am ținut permanent legătura cu el și cu Marinescu, impresarul lui, și cred că avem șanse mari. Știu cum este tratat acum acolo, cu indiferență, și cred că avem șanse mari să-l luăm. Dacă l-am aduce, am cam încheia problema cu lotul, am avea un lot echilibrat, bun pentru a ne putea îndeplini obiectivul”, a mai declarat Grigoraș. Acesta a mai menționat că în sezonul viitor se va baza și pe cei doi fundași testați în această vară: “Pârvulescu este un jucător pe care vreau să-l opresc, e un jucător de viitor. În Pârvulescu și Negrescu am mare încredere că pot să fie soluții”. Cătălin Pârvulescu a fost adus de la CSM Râmnicu Vâlcea, în vreme ce Negrescu provine de la echipele de juniori ale clubului gorjean.

pandurii-pecsJoacă cu Haladas
Astăzi, Pandurii ar fi trebuit să joace cu Kaposvari, însă programul se pare că s-a schimbat din nou și s-a revenit la un adversar care a mai fost pe lista gorjenilor în această vară, Szombathelyi Haladas. Schimbarea poate fi una de bun augur, asta pentru că Haladas este ocupanta locului 6 în ultima ediție de campionat, în vreme ce Kaposvari tocmai a retrogradat, însă Grigoraș are o altă problemă legată de programul jocurilor de verificare: “Vom juca cu Haladas, tot o echipă din Ungaria, tot unde am jucat și cu Pecs. Cu Ural nu prea îmi convine, ar trebui să fac o depalasare de 135-140 km și nu prea îmi convine să fac 2-3 ore dus până acolo și încă atât la întors. Mă mai gândesc, ori găsim altă posibilitate ori renunț la joc. Începem sezonul, avem meci oficial în Cupa Ligii, vorbim cu organizatorii de aici, poate găsim o soluție pentru că nu vreau deplasare lungă pentru un meci cu o echipă puternică și să pățim ceva. Am mai făcut așa și nu vreau să repet greșeala pe care am făcut-o acum 2-3 ani”, a mai declarat tehnicianul Pandurilor.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here