Grigoraș: “100% echipa este mai puternică!”

468

După stagiul de pregătire de la Curtea de Argeș, antrenorul Pandurilor consideră că echipa gorjeană s-a întors cu un mare plus față de debutul sezonului. “100% echipa este acum mai puternică decât înainte de startul campionatului. Ne-am echilibrat și noi din punct de vedere fizic. Nu am avut toți jucătorii de la început în perioada de pregătire, ne-am pregătit pe rând. La început aveam doar vreo 12-13 jucători, ușor, ușor am adus ce ne-am propus, dar a fost nevoie de adaptare. Unii i-am luat chiar cu o săptămână înainte de a începe campionatul și era normal să fie un început mai slab. Acum consider că echipa este mult mai bine pregătită din toate punctele de vedere”, a declarat antrenorul Petre Grigoraș după revenirea din cantonamentul efectuat în perioada de întrerupere a campionatului. Acesta și-ar fi dorit adversari mai facili în primele etape după pauză, însă programul i-a oferit altceva: “Neșansa noastră este că avem două partide extrem de grele după pauză, jucăm cu doi adversari extrem de puternici, dar să sperăm că ne vom ridica la nivelul adversarului. Avem nevoie de rezultate favorabile pentru a ne putea gândi la obiectivul nostru pe viitor”, a mai spus Grigoraș.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here