Grevele au fost suspendate

856

Ministerul Muncii anunţă, miercuri seară, suspendarea protestelor din instituţiile din subordine, luni urmând a avea loc o nouă întâlnire cu sindicaliştii. În urma discuţiei cu premierul s-au stabilit ajustări salariale.

”Primul-ministru Marcel Ciolacu, ministrul muncii şi solidarităţii sociale Simona Bucura-Oprescu şi reprezentanţii organizaţiilor sindicale ai salariaţilor din casele teritoriale de pensii, agenţiilor teritoriale de plăţi şi inspecţie socială, inspectoratele teritoriale de muncă şi agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă au avut o întâlnire astăzi, 29 noiembrie la sediul Guvernului. Discuţiile au privit problematica salarizării, condiţiilor de muncă şi realizarea obiectivelor instituţionale în contextul generat de protestele declanşate şi revendicărilor prezentate”, a transmis, miercuri seară, Ministerul Muncii.

”Discuţiile tehnice au fost programate pentru luni, 4 decembrie 2023, la sediul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.  Până la definitivarea discuţiilor şi agrearea soluţiilor în cauză, protestele urmează a fi suspendate”, a mai transmis instituţia.

Sindicaliştii din instituţiile din subordinea Minsterului Muncii erau în grevă generală de luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here