Grevă timidă în Gorj

179

bscap0648Întâlnirile dintre liderii mineritului din Gorj, cei administrativi şi sindicali, cu virtualul administrator al SC ELECTRA SA, Constantin Bălăşoiu, şi cu ministrul Ion Ariton, nu mai pot acoperi toate micile nimicuri cu statut de luxuri din SNLO.

Fiecare dintre aceşti oameni aflaţi la conducere, de sus până jos, adică de la sectorul de producţie până la vârful SNLO, se plimbă cu maşini scumpe, au şoferi angajaţi, consumă combustibil, şi toate aceste mici nebunii se plătesc din preţul tonei de cărbune. Colac peste pupăză, pentru că au vrut să fenteze adevărata restructurare şi au desfiinţat anul trecut unităţile verigă între sectorul de producţie şi SNLO, au trimis în bugetul sectoarelor de producţie echipe supraspecializate de jurişti, contabili, operatori calculatoare, ingineri şi alte specialităţi înrudite şi necesare mineritului. Astfel, oamenii cocoloşiţi pe la birouri au fost înghesuiţi în nişte încăperi mai mici şi mult mai aproape de procesul de extracţie a lignitului. Aceşti oameni sunt cei care ar trebui, teoretic, să plece, pentru că lor nu li se potriveşte munca fizică, iar puţinii muncitori productivi rămaşi pe frontul de producţie nu îi mai pot duce în spate prea multă vreme. Întâmplător sau nu, aceşti specialişti au salarii frumuşele şi multe legături prieteneşti în structura SNLO. Liderii de sindicat sunt acum într-o mare dilemă, pentru că anul trecut ei au fost cei care au forţat mâna guvernului şi nu i-au lăsat să moară de foame pe specialiştii cernuţi cu multă grijă, în ani şi ani, în veriga în plus care s-a numit exploatare, sucursală, combinat etc. Desigur, nu există nici o răutate în ceea ce priveşte tratarea acestui fenomen absolut îngrijorător al concedierilor din zonele monoindustriale. Micile unităţi de producţie şi servicii, la care se gândesc şi în aceste momente conducătorii mineritului gorjean, au fost înfiinţate, funcţionează şi sunt finanţate tot din preţul tonei de cărbune. Mai mult decât atât, actualii conducători au şi ei situaţia bătută în pioneze, orice mişcare puternică a unor sindicate cu răsunet cum sunt sindicatele din minerit ar putea genera greve în cascadă în întreaga regiune Oltenia. Primarul municipiului Motru, Dorin Hanu, inginer minier şi fost director la una din ultimele mine din Oltenia – Mina Lupoaia, spunea că fără minerit se poate trăi, dar foarte, foarte greu, şi nu înţelegea de ce statul român nu îşi face ordine într-un sector de care are şi va avea nevoie întotdeauna. Dacă directivele europene permit subvenţionarea mineritului până în anul 2018, şi dacă în comisia economică s-ar crea posibilitatea accesării unor fonduri şi pentru România, probabil că minerii ar avea o soartă mai bună. Propunerile pentru o eventuală linie de mijloc nu fericesc pe nimeni, pentru că mai devreme sau mai târziu managementul de stat îşi va dovedi slaba capacitate de adaptare la condiţiile economiei de piaţă şi va pierde în faţa managementului privat, pe care încearcă să îl aducă Bălăşoiu pentru mineritul din Gorj. Tributul însă ar fi uriaş, pentru că ar trebui făcută o selecţie a specialiştilor, şi ar trebui reţinuţi cei mai valoroşi, dar cine să facă această selecţie? Ar mai trebui, în acelaşi timp, nişte programe pe termen lung care să spună ce se va întâmpla cu minerii peste 10 ani şi cu producţia de cărbune peste maxim 5 ani. Cum aceste lucruri sunt foarte greu de rezolvat, şi cum politica şi-a băgat antenele precum dracul coada în cazanele cu mocirlă, loviturile sub centură de-abia acum vor începe să îşi facă efectul, pentru că oamenii cu relaţii au puterea să dărâme şi oamenii politici, iar sindicatele, în momentele grele, ştiu să rămână de partea mulţimii.

Notă: în mulţimile în mişcare (aflate în greve, conflicte, diverse forme de protest) savantul şi imbecilul au statut egal. Mai mult decât atât, imbecilul a aflat că votul său, politic sau sindical, este egal cu al savantului, şi pentru că imbecilitatea românească, în loc să scadă s-a amplificat în ultimii 20 de ani, trebuie să luăm act de faptul că oamenii deştepţi nu mai pot organiza conflicte a la Miron Cozma ci greve timide de2-3 ore. La sfârşitul unui asemenea conflict formal se poartă negocieri de faţadă însă hotărârile sunt deja luate. În momentul în care decizia devine individuală, unitatea dispare.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here