„Pe fondul lipsei dialogului între organizaţia noastră, Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii şi ministrul Muncii, doamna Victoria-Violeta Alexandru, în urma consultării membrilor noştri, luni 19 octombrie, vom recurge la forma de protest de tip – grevă japoneză – pentru a semnala situaţia deosebită în care ne aflăm, situaţie provocată de denigrarea continuă a angajaţilor instituţiilor din M.M.P.S., denigrare venită chiar de la actualul ministru. Altfel, doamna ministru Victoria-Violeta Alexandru ar trebui să înţeleagă că nu lipsa de implicare a funcţionarilor din instituţiile M.M.P.S. a dus la problemele generate în sistem, ci o serie de lipsuri de natură logistică şi organizatorică înregistrate la toate nivelurile, generate de ne punerea în aplicare a unor prevederi legale aflate deja în vigoare, sau de neadaptarea unor măsuri legislative noi la situaţia prezentă, care să faciliteze desfăşurarea cat mai eficientă a activităţii acestor instituţii, se arată într-un comunicat al organizaţiei sindicale”, au transmis reprezentanții Federației Sindicatelor din Ministerul Muncii, prin intermediul unui comunicat de presă.