Grevă japoneză la Prefectură

1404

Sindicatul „Egalitatea”, care reuneşte angajaţi din administraţia publică, anunţă că aproximativ 1.800 de salariaţi ai prefecturilor vor participa, miercuri, la o grevă japoneză. Funcționarii vor purta pe brațe banderole albe.

Sindicaliștii solicită ca angajaţii acestor instituţii să intre sub incidenţa Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

„Considerăm că salarizarea personalului din cadrul instituțiilor prefectului ar trebui să fie la nivelul funcțiilor publice de stat, având în vedere că instituția prefectului este un organ de control al activității autorităților publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate. În prezent, un funcționar public din instituția prefectului are un salariu mult mai mic decât un funcționar public din consiliul județean, primării și servicii publice deconcentrate”, a transmis sindicatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here