Grevă japoneză la Prefectură. Nemulțumirile funcționarilor publici

1109

Sindicatul „Egalitatea”, care reuneşte angajaţi din administraţia publică, anunţă că aproximativ 1.800 de salariaţi ai prefecturilor vor participa, miercuri, la o grevă japoneză. Funcționarii vor purta pe brațe banderole albe.
Sindicaliștii solicită ca angajaţii prefecturilor să intre sub incidenţa Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
„Solicităm urgentarea adoptării proiectului legislativ care are ca obiect modificarea Legii nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat.
Considerăm că salarizarea personalului din cadrul instituțiilor prefectului ar trebui să fie la nivelul funcțiilor publice de stat, având în vedere că instituția Prefectului este un organ de control al activității autorităților publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate. În prezent, un funcționar public din instituția Prefectului are un salariu mult mai mic decât un funcționar public din Consiliul Județean, primării și servicii publice deconcentrate”, susțin sindicaliștii.
În luna februarie, angajații Prefecturii Gorj, la unison cu prefecturile din toată țara, au intrat în grevă de avertisment timp de o oră.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here