Grevă în școlile din Gorj. Lider de sindicat: Angajații din învățământ au sperat și așteptat suficient pentru a primi respect și atenție din partea guvernanților

1320

Învățătorii și dascălii din Gorj vor fi în grevă miercuri, 19 ianuarie, între orele 11.00 și 13.00. Profesorii care vor intra în grevă sunt afiliați Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, organizații reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar.
„La capătul răbdării! Angajații din învățământ au sperat și așteptat suficient pentru a primi respect și atenție din partea guvernanților. Astfel că, miercuri, 19.01.2022, în intervalul orar 11.00-13.00 va avea loc greva de avertisment în sectorul învățământ, întrucât sistemul de învățământ este subfinanțat, iar creșterile salariale, conform Legii 153/2017, au devenit o poveste”, a precizat prof. Simona Urluescu, președintele Sindicatului Liber din Învățământ Târgu-Jiu.
Mai mult, sindicatele din învățământ au derulat acțiuni în instanță pe drepturi salariale acordate incorect (gradație, dirigenție, învățământ special, spor de fidelitate/stabilitate, tranșe de vechime, grupe simultane etc.), le-au câștigat, doar că plata acestor drepturi se eșalonează pe 5 ani.
„Legea 109/2020, care prevede acordarea de dispozitive necesare pentru lecțiile online, a fost ignorată încă de la început. Există în prezent un deficit de posturi pentru cadre didactice, didactic auxiliar și nedidactic în unitățile de învățământ.
Orele remediale efectuate în 2021 au fost achitate parțial, iar sporurile pentru condițiile de muncă, conform Legii 153/2017 sunt și astăzi neacordate. Și doleanțele pot continua… Pandemia ne îngrijorează, dar lipsa de respect și de atenție ne ucide”, a mai punctat Simona Urluescu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.