Greu și-n amicale!

1848

Minerul Motru și-a început cu stângul perioada în care antrenorul Gabi Zahiu își rodează echipa în jocuri de verificare. Ieri, la Motru, echipa din localitate a primit vizita celor de la FC Olt Slatina, colega de serie din Liga a 2-a administrând o aspră corecție „minerilor”.
FC Olt s-a impus cu 4-0 (1-0) pe terenul sintetic din Motru grație golurilor marcate de Claudiu Ionescu, Vîlcică, Ciobanu și Ivănică. În ciuda scorului mare la care echipa sa a pierdut, antrenorul motrenilor, Gabi Zahiu, nu este foarte speriat: „Este doar primul nostru joc după revenirea din cantonamentul de la Sinaia. E drept, nu e o scuză, dar nu am lucrat deloc cu mingea până acum, am făcut doar acumulări fizice și e normal să se resimtă acum. Am luat patru goluri pe greșelile noastre. Sperăm ca la următoarele meciuri să greșim mai puțin”, a declarat tehnicianul celor de la Minerul Motru.
Deși a fost foarte aproape de a se consemna trecerea lui Ionuț Tătaru la echipa din Motru, discuțiile au intrat în impas, chiar dacă fundașul este dorit la Minerul: „Deocamdată nu este rezolvată problema sa. Așteptăm să rezolve el la Pandurii. Am discutat cu domnul Condescu, care-l luase la Craiova, a zis că-i dă drumul, dar nu știu ce a intervenit. Noi ni-l dorim, la noi ar putea juca”, a mai spus Gabi Zahiu.
Următorul meci amical pe care Minerul Motru îl are programat este cel cu FC Universitatea Craiova, noua echipă a lui Marin Condescu urmând a se deplasa la Motru pentru această întâlnire.

Minerul Motru – FC Olt Slatina 0-4 (0-1)
Teren sintetic, Motru
Au marcat: Cl. Ionescu (min. 10), Vîlcică (min. 50), Ciobanu (min. 65) și Ivănică (min. 80)

Minerul: Popescu – Inclăzan, Dicu, Rada, C. Laurenţiu – Şoo, Speroni, Stanciu, Fărcăşanu – Trifu, Stoenac. Au mai jucat: Cernica, Hanu, Stănescu şi Unguru. Antrenor: Gabi Zahiu.

FC Olt: Mogoşanu – Anghelina, Cruşoveanu, Gligor, Giurcă – Bardu, Pavel, Ignea, Bancu – Cl. Ionescu, Dobrescu. Au jucat Bugiu – C. Căpăţână, Wallace, Marincău, Covalschi – Huţanu, Vîlcică, Scheau, Fl. Ştefan – Ciobanu, Ivănică. Antrenor: Dan Oprescu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here