Greieru-ntre buburuze – un eseu despre începuturi şi desăvârşiri –

821

Am bătut cu piciorul în lung şi în lat satele din Gorjul de Nord. Am copilărit pe meleagurile Brădicenilor şi Arcanilor, pe care le-am îndrăgit.
I-am îndrăgit şi pe oameni: ţărani, muncitori, dascăli, lăutari, intelectuali rurali cu deschideri… europene: Grigore Pupăză, Dumitru Pupăză, Ion N. Rădoi, Titu Rădoi, Dumitru Dănău, Antonie Popescu, Ion Popescu-Călăraşu, Constantin Codiţă, Ionel Nistorescu, Vasile Nistorescu, Ion Căpruciu, Emil Paraschivoiu, Petre Neicuţescu, Ionel Buligan, Nicolae Al Lupului ş.a.
Am preluat de la ei o zestre imemoriabilă fabuloasă; am înregistrat-o, filmat-o, îndosariat-o, fotografiat-o, desenat-o, pictat-o, cules-o, interpretat-o, comentat-o, proiectată de pe o străveche axă paradigmatică pe axa sintagmatică a poeticităţii/ artisticităţii/ esteticităţii.
Am priceput că sunt un urmaş al unei galerii de ilustre personalităţi ale Gorjului de sub munte, pe unde Constantin Brăiloiu şi Ernest Bernea şi-au desfăşurat munca de cercetare, de documentare hermeneutico-istorică ş.c.l.
Şi mi-am însuşit regimul lor înalt, demosiac, cathartic; am republicat obiceiurile vetrei (azi se spune în termeni filosofiei postmoderne: matrice şi în termenii transmoderni: transversalii).
Am emis noi (a)postile, apodicţii, axiome, legi, principii, ca, fiind extrase din Cantemir, Hasdeu, Conta, Blaga, Noica, Surdu, Ţuţea ş.a., cărora le-am reinaugurat un front de lucrare întru diferenţă/ diferanţă.
Gorjul – în zona triunghiulară/triadică Arcani-Brădiceni-Hobiţa – a cunoscut o consacrare uluitoare prin Constantin Brâncuşi, Constantin Blendea, Grigore Zmeu, Grigire Brâncuşi, Petre Brâncuşi – fie-le numele pomenit în veac şi în mileniu!
Derulate sub reveria originarităţii (originalităţii inerente şi redundante – n.m.), incursiunile mele au vizat ritualuri, rituri, mituri, poveşti, complexe ceremoniale (dedicate naşterii – călătoriei – morţii – postumităţii paradiziace – n.m.), prin oglinda cărora am lăsat să se străvadă strâns legătură dintre profan şi sacru.
Apropriată pe temeiuri invulnerabile, cultura/civilizaţia zonei, al cărei Centru Real îl constituie biserica în contopire cu muzeul şi căminul cultural, şi-a manifestat valenţele creative, imaginative, fantastice.
Fenomenologic şi ontologic, un asemenea teritoriu îşi reacreditează generaţionist încrederea în vremuri mai bune. Eroismul din cele trei războaie (1877, 1918, 1944), a resurecţionat cu o admirabilă constantă axiologică (vezi conceptul de accent axiologic blagian ori de accent arheotomic la Alexandru Surdu – n.m.) entuziasme vizionare, dorinţe futurologice, fructificări panorfice şi dezlănţuiri dionisiace de sorginte grecoromană (deci de reechilibrare a pasiunii cu la fel de pregnanta raţiune).
Satele acestea, care mi-au alimentat copilăria ca nişte izvoare ale vieţii fără de moarte, ca nişe toposuri ale tinereţii fără de bătrâneţe, sunt aici la locul lor, de neclintit, de nedezrădăcinat. Se dezvoltă pe maluri de râuri, lângă lacuri cristaline în care cerul îşi reflectă norii şi sistemele stelare. Îşi întind coronamente de idei şi metafore, de sentimente şi doctrine iniţiatice.
Cum vă ziceam, sub deal e via. Deasupra-i toată sihăstria. În preajmă, logostele-n iarbă. Iar sus, la templu să tot fiarbă în creuzetele de-aramă esenţele cu zeii de-o seamă. Atenţi, fiind pe mai departe o să deducem dintr-o Carte Fundamentală noi embleme. De nimeni n-avem a ne teme. A ne-nchina iar la străini? Exclus, ne-om luat soarta în mâini. Ne-am iar impune, ca-n regat, impetuoşi, un rol reglat doar de strămoşii noştri dragi: cei de-azi pe post de brazi şi fagi. Iar mioritici şi fantaşti vom fi din nou iconoclaşti. Ca Lumea să ne prindă mersul ce-şi recroieşte universul de existenţă absolută în eminesciene rosturi: poemele-i drept adăposturi indestructibile-n eon, şi-n românescul Pantheon.
Nu mă lăsaţi neîntrebat. Am răspunsuri pe care o îndelungă experienţă şi cogniţie mi le-au revelat. La Arcani, Brădiceni, Hobiţa, Tismana, Bâlta, Teleşti, Stăneşti, Câmpofeni, Drăgoieşti, Pocruia, am zăbovit în biblioteci bisericeşti, mănăstireşti, învăţătoreşti. Am scuturat praful de pe mirabile hrisoave, biblii, hrisoave, monografii comunale, acte de moştenire şi proprietate precum Al. Ştefulescu ori Nicolae Iorga, George Coşbuc sau Tudor Arghezi.
Eu, veghetorul de sub lună, vă-ndemn spre-a fi iar dimpreună. Vă chem să desluşim în limbă ce-n arhetipuri nu se schimbă.
Eu, cel ce scriu acest sonet, gospodăresc un alfabet. Ce-orice mister îl taie-n două: vechi întuneric – lume nouă.

Cu-o reverenţă către muze,
le las cu mine să se-amuze
când Pan se tot răsfaţă-n lan

de grâu cu maci ca de mărgean.
Reveriant şi ars de-alean,
mi-s greieru-ntre buburuze.

Cu spiritul „aventurii” în sânge, gorjeanul din Gorjul de Nord e clădit „fizic” şi metafizic. Are muşcătura satirică a cronicarilor munteni, are spiritul revoluţionar al lui Zbancă haiducul – care a luptat sub cârma domnitoare a lui Tudor Vladimirescu şi sub comanda Generalului paşoptist Gheorghe Magheru. Şi-a instituit apoi, în cele două „târguri”: Târgu-Jiu şi Brădiceni, „focare” de expresivitate lirică, simbolică, editorială, naraţională, cu o estetică aferentă, aplicată pe ulcioare şi pridvoare, biserici şi cule, pivniţe şi stâne, covoare şi oprege, scoarţe şi butoaie, putini şi manuscrise literare.

În numele iubirii de vatră,
am pus piatră peste piatră.
Acoperişurile le-am fost
transformat în sacru adăpost.

Casa şi Drumul sunt totuna
ca şi cum cu Soarele, cu Luna,
au apărut din Univers
în loc de noime vers după vers.

Ce-s în sinteză redate
statorniciei din Cetate.
Suntem şi Templul şi Bordeiul,

sculptăm în aer, cu parfumu-i Teiul.
Sub coroana-i împărătească,
reinventez chiar Limba Poezească.
Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here