Grecia a luat noi măsuri de austeritate

443

Liderii coaliţiei de guvernare din Grecia au reuşit să adopte un nou pachet de măsuri de austeritate cerut de instituţiile financiare internaţionale, care presupune economii de 11,5 miliarde euro şi ar trebui să motiveze misiunea oficialilor FMI, CE şi BCE să recomande continuarea împrumuturilor.

Premierul Antonis Samaras i-a convins pe Evangelos Venizelos, liderul partidului Pasok, şi Fotis Kouvelis, preşedintele formaţiunii Stânga Democratică, să semneze acordul, după cea de-a doua rundă de negocieri din această săptămână. „Reducerea cheltuielilor publice cu încă 11,5 miliarde euro era o precondiţie pentru ca Grecia să rămână în zona euro”, a declarat ministrul Finanţelor, Yannis Stournaras. „Tăierile” din noul pachet de austeritate vizează anii 2013 şi 2014, iar peste jumătate din sumă va fi economisită printr-o nouă reducere a salariilor bugetarilor şi pensiilor din sistemul public.

„Ar fi trebuit să evităm acest nou val de tăieri de salarii şi pensii, aproximativ 6 miliarde euro, care vor menţine ţara în recesiune în 2013 şi 2014”, a spus Venizelos, subliniind că amânarea termenelor pentru ţintele fiscale ar fi permis măsuri de austeritate mai puţin dure.

Grecia se află în cel de-al cincilea an consecutiv de recesiune, iar şomajul a ajuns la aproximativ 22%, punând presiune pe veniturile bugetului de stat şi împiedicând guvernul să respecte angajamentele fiscale faţă de creditorii externi.

În lipsa unei noi tranşe de la FMI şi partenerii din zona euro, Grecia riscă să rămână fără bani în viitorul apropiat, cu o scadenţă de 3,2 miliarde euro către BCE pe 20 august.

Selecţie realizată de Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here