Ministrul Justiției vrea ca Secția pentru Investigarea Infecțiunilor din Justiție să fie desființată cel târziu până la finalul lunii martie. Gorjeanul Toni Greblă, fost judecător al Curții Constituționale, care timp de patru ani a fost anchetat, judecat și apoi achitat definitiv, nu vede cu ochi buni această mișcare.
„Desfiinţarea Secţiei speciale cu siguranţă nu este o decizie menită să creeze un soi de impunitate pentru magistraţi. Dimpotrivă, cei care greşesc în orice domeniu şi în acesta al magistraturii trebuie să răspundă în faţa legii, dar Secţia specială nu a fost eficientă şi nu a făcut mai nimic în acest sens. Din 2018 şi până acum a emis un număr de 6 rechizitorii, foarte puţin dacă stăm să facem o analiză şi ideea este tocmai aceea de a exista o răspundere reală a magistraţilor şi, mai mult decât atât, de a nu exista un mecanism de presiune asupra magistraţilor oneşti care îşi fac treaba şi care nu au greşit cu nimic”, și-a explicat decizia noul ministru al Justiției.
Toni Greblă, fost judecător CCR, consideră că „desființarea sau semnalul pentru desființarea secției și revenirea dosarelor la aceleași autorități sub care s-au comis abuzurile e un semnal de a disciplina fie procurorii, dar mai ales judecătorii”.
Gorjeanul a reamintit că a trecut printr-un abuz comis de instituțiile statului. „Nu numai a procurorilor, ci a sistemului de forță. SRI, DNA, și apoi prelungită această falangă în justiție tocmai la acei judecători cărora li se făcuseră și lor dosare pentru a deveni, pe această cale, mult mai ascultători. Vorbesc în calitate de om care a trecut printr-un asemenea abuz comis de instituțiile statului și având în vedere și calitatea mea de jurist”, a mai spus Greblă, citat de Mediafax.
Desființarea SIIJ este un obiectiv important al coaliției de guvernare. După obținerea avizelor necesare, proiectul va intra în dezbaterea Parlamentului.
I.IRINOIU