Grav rănit după ce a căzut din căruţă

375

accident (11)Un gorjean din comuna Negomir a ajuns marţi la spital cu leziuni corporale grave după ce s-a dezechilibrat şi a căzut din căruţa cu care se deplasa. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

În seara zilei de 1 mai 2012, în jurul orelor 20:27, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au fost sesizaţi de către un localnic din comuna Negomir cu privire la faptul că pe raza localităţii s-a produs un accident de circulaţie soldat cu o victimă. Potrivit poliţiştilor, un bărbat din comuna Negomir ce se deplasa cu o căruţă, s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a constatat că este vorba despre un accident în care a fost implicat un conducător de atelaj cu tracţiune animală. M.I., de 44 ani, din comuna Negomir, în timp ce conducea un atelaj cu tracţiune animală pe DJ 674 B, din direcţia Negomir în direcţia Borăscu, a efectuat un viraj la stânga pentru a intra pe un drum lateral, s-a dezechilibrat şi a căzut din atelaj, pe partea carosabilă”, a precizat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. În urma impactului, bărbatul a suferit leziuni corporale grave, fiind transportat cu ambulanţa la Unitatea pentru Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here