Grav accident la Drăguţeşti

672

O petrecere organizată de Sfinţii Mihail şi Gavril s-a terminat cum nu se poate mai prost pentru câţiva tineri din municipiu, care au fost implicaţi în noaptea de joi spre vineri într-unul din cele mai grave accidente rutiere produse la noi în judeţ în ultimii ani.

Patru dintre ei au murit pe loc, iar un al cincilea, şoferul, se zbate între viaţă şi moarte, medicii încercând să-i amputeze picioarele pentru a-l menţine în viaţă. Cei patru se aflau într-un autoturism condus de un prieten de-al lor, în vârstă de 21 de ani, Vivian Iriza, care a scăpat cu viaţă, dar care a fost internat la spital cu răni foarte grave. Trei dintre ei locuiau la Târgu-Jiu în acelaşi bloc de pe strada 23 August, nenorocirea fiind cu atât mai mare cu cât toţi erau prieteni, iar acum toţi locatarii sunt afectaţi de cele întâmplate. Cea de-a patra victimă, Maria Ţuncu, este o fată de 18 ani, din Tismana, elevă la un liceu din municipiu. Conform poliţiştilor, tânărul şofer a scăpat maşina de sub control în curba periculoasă la stânga, iar autoturismul s-a lovit de un cap de pod, după care s-a rostogolit şi s-a oprit într-un gard. Maşina a căzut pe partea dreaptă, pasagerul din faţă fiind ultima persoană pe care pompierii au descarcerat-o la mai bine de o jumătate de oră de la producerea nenorocirii. Celelalte trei persoane decedate sunt pasagerii de pe bancheta din spate. Rudele lor se pregătesc acum de înmormântare, unii dintre membri familiilor îndoliate venind acasă de la mii de kilometri depărtare, fiind plecaţi la muncă în străinătate.
Gelu Ionescu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.