Întâlnirea mea cu ziarul, care avea să devină vocea emblematică a presei scrise din Gorj, s-a petrecut în primii ani de școală – sat Drăgoiești, comuna Brădiceni – când poștașul ne aducea, zilnic, acasă, ziarele la care era abonat tata și din care nu lipsea „Gazeta Gorjului”.
L-am citit cu regularitate până în 1968, și l-am regăsit cu vechiu-i nume, după peregrinările prin București, Mehedinți și Dolj, pe unde m-au chemat studiile și repartițiile profesionale, în anul 1992, când am revenit în Gorj ca șef al Inspectoratului de Poliție.
De „Gorjeanul” de după 1992 mă leagă amintiri dintre cele mai plăcute. Am fost întâmpinat printr-un articol laudativ în care dl. Victor Buneci anunța revenirea mea la matcă.
Au urmat multe alte articole despre Poliție și polițiștii din Gorj, obiective și profesioniste, întâlnirea cu dl. Nicolae Brânzan, managerul ziarului, consătean care, pe lângă prezența constant-participativă la conferințele noastre, ne-a fost și a rămas un mare om de caracter și prieten, sprijinind cu multă determinare demersurile noastre publicistic culturale.
Ne rămân în memorie articolele scrise de jurnaliști prestigioși ai acestui cotidian: Victor Buneci, (păstrez în colecție o fotografie, în biroul meu, când i-am acordat un interviu), G. Manoniu, Călin Ninica, Dumitru Prună, Octavian Ungureanu (a scris atât de documentat despre instituția Poliției și personalități ale Internelor din Gorj, în publicațiile noastre, „Jurnalul Poliției Gorjene” și „Meridian”).
Am scris eu însumi uneori în „Gorjeanul” și-mi face plăcere să amintesc articolele prilejuite de ziua de 25 martie – „Ziua Poliției Române” și plecarea la Domnul a Întâi Stătătorului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericirea Sa Patriarhul Teoctist.
De la „Gorjeanul” am „recrutat” pentru Inspectoratul de Poliție, un ziarist și un fotoreporter, Viorel Chilea și Gheorghe Ceaușescu, pentru a demara demersurile noastre într-ale publicisticii interniste, aceștia dovedindu-se a fi polițiști de un real folos pentru imaginea Poliției gorjene.
Pentru toate acestea și multe altele, pentru contribuția de neegalat la publicistica de pe meleagurile de la poalele Parângului, gratitudine „Gorjeanului” și slujitorilor săi de ieri și de azi.
La care aș adăuga bucuria nespusă ca la suta mea de ani să sărbătorim împreună. Nu mai e mult. Doar o țâră!
Așadar, La mulți, mulți ani, „Gorjeanul”!
Gl. bg.(rtg) Constantin CODIȚĂ
