Grapini, pro-dialog social

386

În Parlament, în cadrul grupului S&D, europarlamentarul Maria Grapini, și-a prezentat, la finalul săptămânii trecute, punctul de vedere față de subiectul pus în discuție: dreptul la grevă al lucrătorilor. ”Susțin dialogul social, respectul între parteneri-angajatori și angajați!”, a declarat eurodeputata PC. „Cred că trebuie să existe conştientizarea că întreprinzătorii nu pot exista fără lucrători iar lucrătorii nu pot avea locuri de muncă fără angajatori. Trebuie să existe inteligență și respect în negocierea contractelor de muncă și trebuie și o parte și cealalta să le respecte. Greva este o ultimă formă a protestelor democratice și nu poate să fie eliminat. Trebuie să fie foarte clar definit în legislația națională, fără posibilități de interpretare. Am negociat în țara mea zece ani contractul de muncă pe ramură și știu că sindicatele s-au profesionalizat. Cred în dialogul social și în nevoia existenței patronatelor și sindicatelor. Provin din rândul întreprinzătorilor dar susțin nevoia de reglementare a drepturilor lucrătorilor așa cum susțin nevoia de o mai bună reglementare privind drepturile angajatorilor”, a completat Grapini, care deţine un birou europarlamentar şi la Târgu-Jiu.
A.S.

1 COMENTARIU

  1. Foarte frumos din partea parlamentarului:sa aiba tot dreptul la greva lucratorii someri si cei din UE, fiindca cei de acasa, neavind locuri de munca, cu cine sa negocieze si cui sa faca greva?
    poate Guvernelor si primarilor care au facut disparute 40 de mii de locuri de munca in Gorj.Iata cum, un parlamentar ridica uriase si reale probleme sociale, doar asa, ca sa ,,vorbim vorbe”!Avem multe moluri si marketuri, asa ca se pot face greve.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here