Granturi de 1 milion de lei pentru organizații non-guvernamentale și școli

1812

Organizațiile non-guvernamentale și școlile pot aplica pentru granturi în valoare de până 60.000 lei pentru finanțarea proiectelor din domeniul educației, prin intermediul Programului de Granturi Nouă ne pasă. Prima ediție a programului se va desfășura în perioada noiembrie 2021 – iulie 2022 și va avea un buget total de 1.000.000 lei.

Programul de Granturi Nouă ne pasă este un instrument de sprijin financiar lansat de Fundația Nouă ne pasă, pentru finanțarea proiectelor din domeniul educației. Scopul programului este acela de a încuraja organizațiile non-guvernamentale și instituțiile de învățământ să dezvolte și să implementeze proiecte care contribuie la îmbunătățirea calității procesului educațional. Bugetul total de 1.000.000 lei se va împărți în 9 tranșe lunare de câte 111.000 lei (acordate în cadrul a 9 apeluri de proiecte), iar suma maximă care poate fi accesată de un aplicant este de 60.000 lei. „Noi apeluri de proiecte vor fi lansate la începutul fiecărei luni, în perioada 1 Noiembrie 2021 – 1 Iulie 2022. Apelul va fi activ până la atingerea numărului de proiecte maxim admis, respectiv 50 de propuneri sau timp de maxim 10 zile de la lansare. Depunerea proiectelor se va realiza exclusiv online prin intermediul site-ului nouanepasa.ro/granturi și constă în completarea formularului, a anexelor și încărcarea documentelor justificative asociate acestuia”, au anunțat reprezentanții Fundației Nouă ne pasă. Pot aplica în cadrul programului exclusiv organizații non-guvernamentale (asociații, inclusiv asociații de elevi/studenți/părinți, fundații și federații, etc.), instituțiile de învățământ preuniversitar (grădinițe, școli și licee/colegii), instituțiile de învățământ superior (universităţi, academii de studii, institute, școli de studii superioare, etc.) care au personalitate juridică proprie și minim 1 an vechime la momentul depunerii cererii de finanțare. Toate proiectele înscrise în programul de granturi Nouă ne pasă vor fi evaluate, în urma acestei etape putând fi desemnate câștigătoare toate, unele sau niciuna din aplicaţiile primite, pe baza compatibilităţii dintre proiectele propuse și scopul declarat al acestui program. Proiectele alese vor fi anunțate pe site-ul fundației Nouă ne pasă, iar o comunicare scrisă va fi trimisă doar organizațiilor care au fost selectate. „Acționăm pentru educație din 2012 și știm că, alături de noi, există multe alte inițiative care urmăresc să crească nivelul general de pregătire, să îmbunătățească procesul educațional sau să le ofere o șansă la educație copiilor din comunitățile dezavantajate. Prin granturile Nouă ne pasă intenționăm să împărtășim din experiența noastră și să oferim sprijin financiar proiectelor care propun soluții măsurabile și replicabile pentru problemele cu care se confruntă școala și copiii din România. Nu în ultimul rând, granturile Nouă ne pasă sunt o invitație de a acționa împreună pentru o societate cu oameni responsabili și bine instruiți”, spun reprezentanții Fundației Nouă ne pasă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here