Grădinița cu program prelungit ,,Mihai Eminescu” Târgu-Jiu

466

Luni, 12 iunie 2017, a avut loc ultima activitate ,,MICII ECOLOGIȘTI” din cadrul PROIECTULUI ,,NOUĂ NE PASĂ!” din cadrul PROGRAMULUI SPAȚII VERZI, finanțat de FUNDAȚIA PENTRU PARTENERIAT și MOL ROMÂNIA.
Activitatea s-a desfășurat sub forma unei conferințe de presă și parada costumelor ecologice, în care s-au prezentat produsele finale, materialele educaţionale rezultate în urma proiectului, analiza rezultatelor finale în comparaţie cu obiectivele propuse și organizarea unei parade a costumelor ecologice, realizate prin transformarea deşeurilor prin talent şi imaginaţie în opere de artă, confecţionarea unor produse dintr-o varietate de materiale biodegradabile tip deşeuri şi crearea de accesorii de modă pentru copii.
Copiii au fost entuziasmați că prin efortul depus de ei pot proteja mediul înconjurător, dând o lecție adulților.
Au participat preșcolari, cadre didactice, părinți, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Gorj, mass-media, reprezentanți ai autorităților locale, reprezentanți ai organizației aplicante.
Mulțumim pentru sprijinul și implicarea activă în rezolvarea unor probleme de mediu şi administrativ-financiare, care au apărut pe parcursul derulării acestui proiect:
I. CADRELOR DIDACTICE
II. PERSONALULUI DIDACTIC AUXILIAR
III. PERSONALULUI NEDIDACTIC, în special d-lui BĂLAN IONUȚ
IV. PĂRINȚILOR PREȘCOLARILOR
V. ASOCIAȚEI PĂRINȚILOR ,,VIITORUL COPIILOR, PRIORITATEA NOASTRĂ!” – d-nei președinte ADELA HORTOPAN
VI. PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI TG-JIU – d-lui primar POPESCU AUREL, d-lui director CHIRIAC RAUL, d-lui director JILĂVEANU IONUȚ, d-lui inginer GĂVĂNESCU SORIN
VII. OCOLULUI SILVIC TG-JIU – d-lui director, ing. IOVU ION și d-nei ing. MREJERU IONELA MONICA și d-lui ing. MREJERU MARIUS
VIII. SC EDILITARA SA – d-lui director ZAHARIA ALEXANDRU
IX. ASOCIAȚIEI PUPĂZAN MARIUS DANIEL PENTRU INTEGRAREA PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI – d-lui președinte PUPĂZAN MARIUS DANIEL
X. MASS-MEDIEI LOCALE: GORJEANUL, GORJEANUL TV, GORJ TV, RADIO ACCENT, IMPACT, ETC.
Director, PROF. ANA-MARIA BÎZDOACĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here