Grădiniță cu pauze de câte o săptămână!

434

Situație inedită la Slivilești, unde puținii copii preșcolari care mai sunt prin localitate au parte de un regim diferit de mers la grădiniță, față de alți colegi de-ai lor din restul județului. Micuții trebuie să stea câte o săptămână pe acasă pentru că nu are cine să stea cu ei la grădiniță, singura educatoare din comună fiind plătită cu o jumătate de normă pentru a face lucrul respectiv. Cealaltă jumătate de normă este câștigată de educatoarea Mariana Ceușescu prin orele pe care le face în satul Miculești, care este și localitatea sa de baștină.
În aceste condiții copii de la o grădiniță rămân o săptămână acasă, iar în cealaltă săptămână vin la grădiniță și rămân acasă cei din celălalt sat. În primele zile ale noului an școlar părinții nu au știut de decizia respectivă și au rămas ei cu cei mici la grădiniță, lucru care l-a nemulțumit inclusiv pe primarul Sorin Bucurescu. Acesta spune că nu poate interveni în modul de desfășurare a procesului educațional, ci doar în asigurarea bazei materiale pentru unitățile de învățământ, el declarându-se uimit ieri, când a aflat că nu sunt copii la grădiniță. “Eu înțelesesem de la șoferii microbuzelor școlare care aduc copii la școala din centrul comunei că părinții vin cu cei mici și rămân, pe rând, la grădiniță. Am fost la grădiniță cu dumneavoastră, ați văzut că nu mai sunt copii acolo și că săptămâna aceasta cei mici nici nu mai pleacă de acasă. Nu am nicio competență legală pentru a interveni în problema respectivă”, a menționat primarul, grădinița din Slivilești urmând să își înceapă activitatea în noul an școlar de abia săptămâna viitoare.
Gelu Ionescu

20150917_085913

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here