Grădiniţa „Vis de copil”, gazda reuniunii de proiect Comenius

309

Picture 024Grădiniţa cu Program Prelungit „Vis de copil” din Târgu-Jiu găzduieşte, în această perioadă, o reuniune a unui proiect de parteneriat şcolar Comenius. Activităţile din cadrul acestei reuniuni au început ieri, unitatea de învăţământ preşcolar târgujiană fiind vizitată de o delegaţie formată din 16 cadre didactice din cinci ţări europene.

Municipiul nostru este vizitat în aceste zile de cadre didactice venite din cinci ţări europene: Turcia, Spania, Bulgaria, Anglia şi Portugalia. Scopul acestei vizite este reuniunea de proiect în cadrul unui parteneriat Comenius, fiind România este reprezentată de către Grădiniţa cu Program Prelungit „Vis de Copil” din municipiul Târgu-Jiu. „Sunt două evenimente importante. Unul este parteneriatul Comenius şi sunt astăzi în grădiniţa noastră 16 colegi din cinci ţări europene cu care noi ne aflăm în proiect. Concomitent se mai derulează şi Campania Globală pentru Educaţie; astăzi este chiar o zi de prezentare. Proiectul are o temă inedită şi acest lucru se datorează prietenei şi colegei mele din Turcia, Gülsüm Hatice Ünsal: „Uşor vin, uşor pleacă banii de buzunar”. Tema a fost deosebit de importantă, atât pentru noi, cât şi pentru copii”, a declarat Constanţa Teodorescu, director Grădiniţa cu Program Prelungit „Vis de copil” din Târgu-Jiu.

Proiect coordonat de Turcia

Despre proiectul în care Grădiniţa „Vis de Copil” din Târgu-Jiu este partener ne-a vorbit coordonatorul acestuia, Gülsüm Hatice Ünsal din Turcia, care a fost încântat de ceea ce a văzut în cadrul vizitei la Târgu-Jiu. „Proiectul are şase parteneri: Turcia, Spania, Bulgaria, România, Anglia şi Portugalia. Suntem foarte fericiţi să fim aici, în România; ne place grupul în care suntem şi ne-au plăcut ţările în care am fost. Vrem să-i învăţăm pe copiii noştri cum să se descurce cu banii încă de la vârste fragede. Dacă învaţă acest lucru vor avea grijă şi în viitor cum îşi gestionează banii. Credem că este foarte important şi pentru a-i educa să înveţe despre tradiţiile fiecărei ţări. Pentru această vizită am avut un scop principal: definitivarea dicţionarului multilingvistic pe care îl avem ca rezultat final în acest proiect. Este cea de-a cincia ţară pe care o vizităm în cadrul proiectului şi luna iunie va fi vizita finală în Turcia”, a explicat Gülsüm Hatice Ünsal, coordonator proiect.

Activităţile Comenius, derulate la Târgu-Jiu

Prima zi a activităţilor delegaţiei din ţările europene, în cadrul reuniunii cu partenerul român, Grădiniţa cu Program Prelungit „Vis de Copil” a fost miercuri. Pe tot parcursul reuniunii invitaţii au avut un program bine stabilit. „Vor viziona expoziţiile realizate de cadrele didactice împreună cu copii şi părinţii, care prezintă aspecte din activităţile desfăşurate în cei doi ani de proiect. Totodată şi copiii vor prezenta astăzi un mic spectacol în limba engleză pentru că întreg proiectul se derulează în limba engleză. După aceea începem activitatea propriu-zisă a proiectului, workshop pentru tema care se dezbate în ţara noastră. Fiecare ţară are o responsabilitate în proiect şi realizează un produs final. Produsul final pe care a trebuit să-l realizeze grădiniţa noastră a fost un dicţionar care cuprinde 70 de cuvinte şi expresii având ca tematică „Banii de buzunar”, adică tema proiectului. Am realizat acest proiect, de la ultima întâlnire care a avut loc în Spania şi până în prezent, iar în zilele acestea definitivăm dicţionarul, stabilim ce activităţi vom desfăşura până la întâlnirea din Turcia şi ce materiale pregătim pentru produsul final pe care-l va face Turcia şi pentru finalizarea proiectului, pentru un raport final către Agenţia Naţională din fiecare ţară”, a menţionat Constanţa Teodorescu, director Grădiniţa cu Program Prelungit „Vis de copil” din Târgu-Jiu. Delegaţia străină va rămâne la Târgu-Jiu patru-cinci zile. Următoarea întâlnire va avea loc în Turcia, în perioada 5-9 iunie.

Autorităţile sprijină acţiunile educaţionale

Potrivit directorului grădiniţei, Constanţa Teodorescu, autorităţile locale şi judeţene au sprijinit întotdeauna activităţile educaţionale organizate la nivelul acestei unităţi. „Întotdeauna primăria ne-a sprijinit în realizarea tuturor obiectivelor pentru astfel de acţiuni. Vom merge şi la Primărie şi la Prefectură cu invitaţii noştri. De altfel, domnul prefect ne-a susţinut şi ne susţine permanent în demersurile noastre; ne-a oferit materiale cu informaţii despre judeţ, cu tradiţii, albume. Primăria, de asemenea le-a pregătit câte un pachet cu pliante şi imagini din oraşul nostru şi judeţul nostru, pentru că de aceste imagini au nevoie colegii din proiect şi noi primind la fel de la ei când am fost în ţările lor”, Constanţa Teodorescu, director Grădiniţa cu Program Prelungit „Vis de copil” din Târgu-Jiu.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here