Gorun şi Chiriţescu au aprobarea Senatului UCB pentru alegerea rectorului

364

gorun chiritescuLa sfâşitul săptămânii trecute, Senatul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a aprobat ambele candidaturi depuse pentru alegerea rectorului UCB. Astfel, atât profesorul universitar doctor Dorel Chiriţescu, cât şi profesorul universitar doctor Adrian Gorun intră în cursa electorală din 13 februarie.

Totuşi, Chiriţescu a primit o atenţionare din partea Senatului pentru încălcarea anumitor prevederi stipulate în Carta Universităţii.

Procesul electoral pentru alegerea viitorului rector al Universităţii „Constantin Brâncuşi” se dovedeşte destul de complicat. Cei care urmăresc etapele acestuia au fost ţinuţi în suspans mai tot timpul şi cu siguranţă acelaşi sentiment îi va încerca până la aflarea numelui noului rector. După ce toată lumea aştepta să vadă cine va reprezanta actuala echipă managerială a UCB la alegerile din 13 februarie, după încheierea perioadei de depunere a candidaturilor au apărut noi elemente „de emoţie”: contestaţiile.

Candidaturile aprobate de Senat

În perioada 1-2 februarie s-au depus contestaţii la candidaturile aflate în cursa electorală. Potrivit reprezentanţilor Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, „au fost contestate ambele candidaturi”. Pe data de 3 februarie, Senatul UCB s-a reunit pentru a analiza rapoartele comisiei electorale, dar şi reclamaţiile. „Conform calendarului de desfăşurare a alegerilor pentru funcţia de Rector al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Senatul Universităţii s-a întrunit în data de 03.02.2012 şi a analizat rapoartele Comisiei de organizare a alegerilor la funcţia de Rector din Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu şi contestaţiile depuse la candidaturi, aprobând cele două candidaturi”, a precizat Mirabela Tufan, purtător de cuvânt al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.

Chiriţescu, atenţionat de Senat

În cadrul şedinţei de Senat de vineri, 3 februarie 2012, s-a decis atenţionarea profesorului universitar Dorel Chiriţescu. „Senatul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a hotărât atenţionarea domnului profesor univiversitar doctor Dorel-Dumitru Chiriţescu privind încălcarea repetată a prevederilor din Carta Universităţii şi Regulamentul privind alegerea şi constituirea organismelor colegiale şi ocuparea funcţiilor executive în Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Totodată, este atenţionat în legătură cu utilizarea altor mijloace de propagandă decât cele permise de Regulament, încălcând calendarul de desfăşurare a campaniei electorale şi perpetuând atacurile repetate la persoană”, confirmă Mirabela Tufan, purtător de cuvânt al UCB Târgu-Jiu.

Campania electorală, în plină desfăşurare

Începând din 4 februarie, timp de o săptămână se desfăşoară campania electorală pentru prezentarea programului managerial şi a echipei de conducere propuse de fiecare candidat. Conform declaraţiilor reprezentanţilor UCB, „potrivit regulamentelor, campania ar trebui dusă numai în universitate”, în perioada 4-11 februarie. Scrutinul propriu-zis are loc pe data de 3 februarie. Acesta va fi validat dacă vor vota cel puţin două treimi din persoanele cu drept de vot (cadrele didactice titulare şi studenţii aleşi în consiliile facultăţilor sau în senat) şi dacă un candidat obţine mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate. Dacă cele două condiţii nu sunt îndeplinite, se va organiza un al doilea tur de scrutin în care nu se mai pun condiţii de participare, iar rector va fi declarat candidatul care va obţine cele mai multe voturi. În acest caz, alegerile trebuie să se încheie în maxim 37 de zile de la data primului tur.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.