Gorjul, vatră pentru lăutarii autentici

5

lautari (3)Lăutăria în Gorj este un fenomen care, în unele zone, se păstrează cu adevărat. Şi nu vorbim despre kitsch-uri ci despre muzica lăutărească nealterată, păstrată aşa din tată în fiu.

Judeţul nostru are mai multe tarafuri cu care se poate lăuda şi care fac figură frumoasă la festivalurile naţionale.

Ca o recunoaştere a meritelor şi a valorii tarafurilor gorjene, acestea sunt invitate tot mai des la festivaluri în ţară. Acelaşi lucru se întâmplă şi în acest sfârşit de săptămână.

“Judeţul nostru participă la ediţia 2009 a Festivalului Naţional al Tarafurilor şi Fanfarelor ţărăneşti din România, care are loc la Suceava. Este organizat de Consiliul Judeţean, instituţiile culturale din subordine şi de asemenea de Jurnalul Naţional şi de maestrul Grigore Leşe”, a declarat Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu.

Lăutarii gorjeni sunt recunoscuţi pentru originalitatea lor şi de către nume mari ale muzicii româneşti.

Printre acestea şi organizatorul acestui festival. “O să fim acolo. Trebuia să fim cu trei tarafuri dar din motive de criză plecăm numai cu două. Ele vor fi taraful Relei Ciulei, din Brădiceni şi, de asemenea, taraful lui Vică Argint, din Pârâul de Pripor, cunoscuta vatră de lăutari a Gorjului”, a mai spus Gârbaciu.

În concert la Sibiu

Al treilea taraf, cel al lui nea Alită Piţigoi, de la Târgu-Cărbuneşti, rămâne, însă, un taraf de bază al Gorjului, care ne duce cu mândrie numele mai departe precum şi muzica lăutărească adevărată. Acesta, deşi nu participă la festivalul de la Suceava, este invitat la un recital la Sibiu.

Chiar dacă taraful a suferit, în mai puţin de două luni, două pierderi mari, mai exact doi dintre fraţii Piţigoi, pe Gogă şi chiar pe Alită, cel care a dat şi numele tarafului, ceilalţi membrii duc mai departe tradiţia şi cântecul, aşa cum l-au învăţat, la rândul lor, de la înaintaşi. În cadrul festivalului de la Suceava se vor întâlni lăutari şi muzicanţi din toată ţara care vor aduce un strop de autenticitate într-o mare de kitch, care se manifestă tot mai des pe scenele româneşti.

Dorina CIOPLEA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here