Gorjul, sub cod galben până diseară

2498

Potrivit meteorologilor, astăzi, între orele 14:00 şi 22:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului, cu rafale în general de 55 – 70 km/h, iar temporar 80 – 90 km/h, vijelii, frecvente descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi izolat 50 – 60 l/mp.

Judeţele vizate sunt: Satu-Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Harghita, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova. Pe durata acestei atenţionări, meteorologii precizează că disconfortul termic se va menţine ridicat, în după-amiaza zilei de luni (26 august), cu precădere în regiunile sudice şi sud-estice, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime se vor situa între 33 şi 36 de grade.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.