Gorjul s-a înfrăţit cu regiunea italiană Basilicata

426

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj au realizat un protocol de colaborare cu autorităţile din regiunea Basilicata, Italia. Evenimentul a avut loc joi, la Sala Maură a Prefecturii Gorj unde s-a şi semnat actului protocolar. Autorităţile italiene sunt de părere că premierul Victor Ponta s-a ocupat de-a lungul timpului, de continua îmbunătăţire a relaţiilor dintre Guvernele României şi Italiei, dintre autorităţile din Gorj şi cei din Basilicata.

Protocolul de colaborare, semnat de către Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj şi de Maurizio Pittella, preşedintele Regiunii Basilicata, urmăreşte, ca pe viitor, autorităţile gorjene dar şi cele din regiunea italiană să aibă o colaborare excelentă, ba mai mult aceştia sunt de părere că Basilicata şi Gorjul se aseamănă în multe privinţe: bogăţia artistică, culturală. „Am iniţiat la nivelul Ambasadei Italiei şi al regiunii Basilicata un acord de cooperare instituţională şi a fost finalizat miercuri, 31 octombrie, când am fost în Italia alături de prim-ministrul Victor Ponta. Acum au venit domniile lor la Târgu-Jiu şi am semnat acest acord instituţional. Această înţelegere înseamnă o deschidere de care trebuie să dăm dovadă în perioada care urmează, deoarece parteneriatul teritorial şi cooperarea internaţională au devenit condiţii indispensabile pentru adoptarea de măsuri strategice eficace şi eficiente în scopul de a relansa dezvoltarea şi competitivitatea teritorială, iar prevederile legislaţiei europene favorizează parteneriatul între instituţii publice cu scopul atingerii prioritare ale Uniunii Europene”, a precizat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

“Italia este, într-adevăr, acel frate mai mare al României”
Şi premierul a adresat câteva cuvinte, despre eveniment. De asemenea autorităţilor italiene au dorit să îşi exprime mulţumirea faţă de Victor Ponta. “Mă bucur foarte mult pentru acest eveniment la care am ocazia să particip, înainte de toate, pentru că iubesc Italia şi cred că Italia este, într-adevăr, acel frate mai mare al României, originea poporului român. Îmi face mare plăcere să îl avem invitat la acest eveniment pe ambasadorul Italiei, domnul Cospito, un prieten al meu şi un prieten al României. De asemenea, am urmărit mesajul domnului vicepreşedinte, Gianni Pittella, fratele lui Maurizio Pittelli, şi pot să vă spun că în Parlamentul European, în grupul social-democrat, Gianni Pittella a fost şi este un mare prieten al României. Colegii mei parlamentari europeni mi-au spus că de fiecare dată când România a avut nevoie de o mână de ajutor în Parlamentul European, Gianni Pittella a fost printre primii care ne-au sprijinit”, a precizat premierul.

Mulţumiri din partea autorităţilor italiene
Maurizio Pittella, preşedintele Regiunii Basilicata din Italia, a ţinut să le mulţumească autorităţilor gorjene şi, în special, lui Victor Ponta, premierul României, cel care s-a implicat în încheierea acestui acord de colaborare. „Vreau să le mulţumesc prietenilor mei din Gorj, vă oferim o îmbrăţişare virtuală tuturor. Prim ministrul s-a ocupat de-a lungul timpului de continua îmbunătăţire a relaţiilor dintre Guvernele României şi Italiei, dintre autorităţile din Gorj şi noi, cei din Basilicata. Cred că regiunile noastre sunt foarte asemănătoare, domniile voastre aveţi la Gorj cărbunele ca principal atu, noi avem petrolul. De utilizarea acestor resurse depinde viitorul. Vă putem fi de ajutor, în baza experienţei noastre în atragerea fondurilor comunitare, în realizarea unor proiecte sustenabile. Sunt sigur că această colaborare va fi de lungă durată şi extrem de fructuoasă”, a declarat Maurizio Pittella, preşedintele Regiunii Basilicata. De asemenea vice preşedintele Parlamentului European, Gianni Pittella deşi nu a putut ajunge la Târgu-Jiu, pentru a fi prezent la semnarea parteneriatului dintre cele două zone a ţinut să transmită un mesaj video prin care spunea că este sigur că acest protocol va fi de bun augur şi foarte fructuos.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here