Gorjul, pe locul 38 la decese şi pe poziţia 6 la naşteri

146

copiiEcontext a publicat un studiu privind rata deceselor în România din ultimii douăzeci de ani, din 1990 şi până în 2010. Astfel, se pot observa cele mai năpăstuite locuri din ţara noastră, dar, din fericire, Gorjul nu se situează pe un loc fruntaş. În general, situaţia s-a înrăutăţit în 2010 faţă de 1990.

Cu alte cuvinte, se moare mai mult acum decât în urmă cu douăzeci de ani. Acest lucru se întâmplă aproape în toată ţara, mai precis, în 38 de judeţe. Doar în trei judeţe s-a înregistrat o ameliorare a ratei deceselor, iar în judeţul Timiş nu a avut loc nicio variaţie. Pe prima poziţie, cu cea mai mare înrăutăţire a ratei deceselor, se află Teleorman, cu un avans al deceselor de 3,8 la mia de locuitori în perioada precizată, de la 13,4 decese la mia de locuitori în 1990, până la 17,2 decese la mia de locuitori în 2010. În acest top al judeţelor privind rata mortalităţii, Gorjul se situează pe poziţia numărul 38, variaţia din 1990 şi până în 2010 fiind de 0,4. Astfel, dacă în 1990 rata mortalităţii în judeţul nostru era de 10,9 la mia de locuitori, 20 de ani mai târziu, în 2010, numărul deceselor la mia de locuitori nu a ajuns decât la 11,3.

Naşteri, de până la 5000 pe an

La polul opus, un alt studiu arată rata natalităţii în anul 2010, precum şi evoluţia acesteia din 1990 şi până în 2010. Astfel, anul trecut, judeţul Gorj ieşea în evidenţă cu puţin peste 3.000 de naşteri faţă de municipiul Bucureşti unde, în 2010, s-au născut 21.147 de copii, mai mult decât dublu faţă de următoarea clasată, care este judeţul Iaşi. În Iaşi s-au născut anul trecut un număr de 9.499 de copii. Judeţul nostru se află pe locul 6 privind evoluţia natalităţii din ultimii 20 de ani. Astfel, dacă în 1990 în Gorj s-au născut 5.805 copii, în 2010 numărul lor a fost de 3124, rezultând astfel o variaţie de -46%.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here