Nisipul îmi intră în şlapi iar briza de seară mă face să cred că totul e perfect. Gustul sărat pe buze şi terasele de pe plajă mă ademenesc spre tine. Las tot şi în această seară vom face o plimbare pe faleza din Vamă, cu berile în mână, aerosoli în plămâni şi speranţe în creier.
La doar câţiva metri de apa mării, stăm „La Stuf” şi ascultăm Chillout Ibiza. Sex şi spiritualitate, ritual şi ritm se întâlnesc în başii profunzi şi în chitara electrică lentă. Corzile se armează o dată cu respiraţia noastră fierbinte, iar trupul tău dansează în negativ în faţa unui apus care mă lasă fără cuvinte. Te iau de mână şi te duc pe malul mării ca să privim valurile cum se sparg la orizont. Deasupra noastră, Calea Lacteea coboară în marea agitată şi se sparge în mii de cioburi argintii care apoi se pierd în bariera exterioară a zonei de înotat. Îmi aprind o ţigară şi mă aşez lângă tine pe faleză. Tu nu fumezi. Luna în primul pătrar îmi colorează retina iar chipul 
tău persistă în simţuri. Te chem în somn. Încă te mai aştept, să ştii! Mi-am instalat cortul aproape de mare. Aproape de tine! Aşa mă pot trezi cu briza răcoroasă în simţuri şi cu soarele cald al dimineţii la orizont. Pot să-mi beau cafeaua pe plajă. Să iau micul dejun la “Colţu’ Vesel” şi prânzul pe malul mării. Cina nici nu mai contează. Mă hrănesc cu sarea din apă şi cu vântul uscat care bate dinspre est. Îţi aud vocea, care-mi promite că ne vom întâlni acolo, în locul nostru secret, peste un an.
Nisipul din Converşi
Zilele şi nopţile la Vama Veche trec prea repede. O săptămână galopează în doar câteva ore. O lună ar fi suficientă. Un an şi totul se schimbă din nou. Marea parcă a mai înghiţit din plajă iar eu sunt mai optimist ca altădată. Cărţile sunt în favoarea mea, de data aceasta. Plănuiam marea escapadă de când ne cunoaştem dar n-am avut curajul să facem ceva în privinţa asta. Astăzi îmi este mai limpede ca oricând că nu mai putem continua aşa. Vreau nopţi la Vama Veche! Visez la nopţi în Vama Veche! Sunetul mării mi se sparge în creier în fiecare seară de vară în care nu suntem împreună. Gândesc în imagini: albastrul mării şi nisipul încăpăţânat mi-au rămas în Converşi. L-am luat cu mine să îmi ţină de cald la iarnă, când natura moare iar sufletul meu tânjeşte după terasa de pe malul Mării Negre. Sunt surescitat. A mai trecut un an. Pulsul îmi creşte de la cafeină şi de la nicotină. Sunt pe plajă şi zâmbesc. Sunt nerăbdător. Aştept momentul când pot striga “Opreşte-te clipă!” Restul nu mai contează!
Silviu Popescu
