În timp ce bat câmpii la fund sau cu mâna pe umeri, mă retrag în biroul meu şi încerc să fac liniuţe şi bastonaşe. Semnu’ întrebării şi semnu’ exclamării. Să învăţ să ascult şi să zâmbesc chiar şi atunci când nu este nevoie. Să fiu “băiat cuminte” şi să mai scriu şi despre lucrurile pozitive care se întâmplă în acest oraş, cum ar fi, spre exemplu, ploaia, maşinile mişto care, ocazional, mai trec pe la noi prin urbe şi, nu în ultimul rând, despre iarbă. Pardon!
Vroiam să spun “gazon”. Aşa mi-a recomandat lumea dimprejur: Mai întâi trebuie să învăţ să scriu frumos caligrafic (atât pupincuristic cât şi plictisitor-istic), mai apoi trebuie studiată tehnica 
de a exaspera cititorul cu detalii complet neinteresante (pentru a câştiga spaţiu) şi, la sfârşit, să nu uit să mulţumesc tuturor, de la Burebista şi Mihai Viteazu’, la tâmplaru’ care mi-a confecţionat masa la care scriu şi producătorul laptop-ului, fără de care nu aş fi putut scrie acest articol. Deja mă simt ca la oscaruri, măi dom’le! Şi cum bikinii discuţiei încep să iasă pe la spate, probabil, din cauza poziţiei aplecată pe subiect, nu pot decât să mă întind în şezlong şi să privesc.
Dacă-i vezi bikinii, e de rău!
Dacă, după toate eforturile cultural-esenţial-plictisitoare, nu poţi să vezi decât bikinii colegei, înseamnă că eşti o fiinţă inferioară. Te complaci în contemplarea eternităţii. Eşti varză. Eşti praf. LOL (râd cu poftă)! Ce nu înţelegi tu este că pe mine nu mă interesează dacă mă-ta mănâncă sau nu carne miercurea, dacă te-a legănat atunci când erai mic sau dacă îţi făcea pachet atunci când plecai la şcoală, dacă mă vezi atunci când privesc la bikinii colegei sau atunci când ascult muzică în loc să citesc Kafka sau Marquez! Şi dacă nu mă interesează fii sigur că nu te voi asculta! Aşa că scriu despre iarbă (aoleu ,iar am greşit, vroiam să scriu gazon!) şi despre aberaţii! Ce să faci dacă tinerii din ziua de azi nu mai respectă tradiţiile? Ce să faci dacă tinerii din ziua de azi simt nevoia unei schimbări? Bineînţeles că se înşeală. Doar sunt tineri! Habar n-au ce vor! Răi sunt, zău! Mă refer la tinerii-tineri, că mai sunt şi tinerii-bătrâni, a căror minte a fost deja infectată de virusul strămoşilor. Hai să-i sufocăm în continuare cu mascarada asta de ţară, din care scapă cine poate, la modul cel mai denotativ cu putinţă! Hai să le insuflăm toate chestiile negative care au ajutat lucrurile să meargă aşa prost! Să îi formăm în acelaşi stil arhaic de a face lucrurile, să le implantăm în creiere aceleaşi opinii cretinoide! Că doar sunt tineri şi trebuie îndrumaţi. Să-i luăm în mână ca pe o bucată de plastilină şi să-i modelăm după buna plăcere! După principiul românesc “să moară şi capra vecinului”, să le lăsăm moştenire aceeaşi stare de corupţie, comunism, îngustare, involuţie. Să nu cumva să se schimbe ceva! Doamne fereşte!
Silviu Popescu
