Fusei la o cafea cu un gorjean veritabil, un prieten al meu din liceu. Tipu’ e un individ simplu, dintr-o bucată, genu’ de om care crede că tot ce zboară se mănâncă, iar munca înnobilează pe om. Încearcă să-mi vândă ideea că “Târgu-Jiul e oraş ca lumea!”
Eu mă uit la el ca prostu’ şi îi povestesc de toate lipsurile şi imbecilităţile pe care le văd peste tot. Văzând că nu-l interesează, îi spun o poveste: cum m-am întâlnit eu cu dracu’ şi cum dracu’ a fost suficient de amabil să îmi acorde un interviu. Lu’ dracu’ îi place ceaiul (de)mentă şi e un fumător înrăit. Da’ nu fumează ţigări scumpe, c-a rămas dracu’ fără contracte şi nu-şi permite un stil de viaţă scump. Mare drac, mare caracter, n-am ce zice! Şi începe dracu’ să-mi povestească cum îşi câştigă el existenţa: Cică în prima zi dracu’ era încă în concediu. Şi se gândea dracu’ ce să facă să-l păcălească pe om. Aşa că în a doua zi a creat mecanismele care să arunce în sclavie Omul. Şi astfel, dracu’ a creat băncile, firmele de asigurări şi bancherii. Şi le-a promis în schimbul sufletelor lor bogăţie şi faimă. Şi bancherii au acceptat. Şi dracu’ a văzut că e bine. În a treia zi i-a zis Omului să creeze Legea. I-a dat Omului putere să decidă asupra vieţii altor oameni. Şi Omul s-a văzut atotputernic şi a uitat de sufletul său. Şi dracu’ a văzut că e bine. În a patra zi i-a arătat Omului cum să taie păduri, să polueze oceanele şi să distrugă planeta. Şi Omul, în lăcomia sa nemărginită, a luat sceptrul în mâini şi a remodelat Pământul după chipul şi asemănarea sa. Şi demonul a văzut că Omul e uşor de corupt aşa că în a cincea zi i-a arătat Omului cum să creeze armate şi să ducă războaie. Şi a văzut Omul că are în el puterea de a îngenunchia naţiuni în numele profitului şi al păcii mondiale şi i-a plăcut. Şi a văzut dracu’ că e bine şi şi-a continuat creaţia. În a şasea zi a văzut demonul că Omul încearcă sentimente de vinovăţie aşa că i-a arătat soluţia cea mai simplă: sinuciderea. Şi dracu’ a văzut că e bine. Şi a plecat dracu’ de pe pământ, că-l chemase şefu’ lui la raport. În a şaptea zi dracu’ s-a intors pe pământ să îşi vadă opera şi a zâmbit mulţumit văzând că oamenii sunt foarte pricepuţi la a se autodistruge. O ultimă virtute i-a dăruit demonul Omului şi anume Uitarea. Şi a văzut Omul că e bine şi i s-a închinat dracului. Şi uite aşa termină dracu’ de povestit şi mă întrebă dacă n-aş vrea cumva să fumez o ţigară împreună cu el. Eu îi zisei că m-am lăsat anu’ trecut. “Dă-o dracu’ de treabă!” îi zic eu, mă ridic de la masă şi plec.
Silviu Popescu
