Gorjul, mai bogat cu 560.000 de puieţi

433

Reprezentanţii Direcţiei Silvice Gorj sunt în grafic în ceea ce priveşte acţiunea de împădurire a celor peste 100 de hectare de teren din fondul forestier al judeţului. Gorjul se va îmbogăţi la sfârşitul lunii, când se va încheia acţiunea de împădurire, cu 560.000 de puieţi din diferite specii de arbori.

Direcţia Silvică Gorj, prin ocoalele silvice va finaliza la sfârşitul lunii lucrările de regenerare a pădurilor din judeţ. Personalul Direcţiei Silvice, împreună cu mai multe grupuri de elevi de la unităţile de învăţământ din judeţ, autorităţi locale, dar şi reprezentanţi ai agenţilor economici din Gorj vor participa la acţiune. “O mare parte din cei 560.000 de puieţi din diferite specii de arbori au fost plantaţi în zona de deal a judeţului. Acţiunea va fi finalizată în cursul acestei săptămâni. Mai rămâne zona de munte, unde în unele locuri mai este zăpadă, însă odată ce condiţiile meteo ne vor permite vom finaliza şi acolo”, a precizat Ovidiu Cârstoc, şeful Direcţiei Silvice Gorj.
Luni, 22 aprilie se va desfăşura acţiunea de împădurire de la Câlnic, la aceasta vor participa elevi ai instituţiilor de învăţământ din Târgu-Jiu dar şi din localitatea menţionată. De asemenea tot luni, va avea loc o acţiune de plantare şi în zona Bujorăscu, zonă afectată de alunecări de teren. Vor lua parte la acţiune alături de cei de la Direcţia Silvică, şi reprezentanţi ai Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului, Prefectura Gorj, cei de la secţia de Drumuri Naţionale Târgu-Jiu. Puieţii vor fi puşi la dispoziţia celor prezenţi de Direcţia Silvică, aceştia asigurând de altfel şi asistenţa tehnică.
Andrada Bărăitaru

Mare parte din puieţii achiziţionaţi de Direcţia Silvică Gorj provin din pepinierele Direcţiei Silvice Buzău. Toată acţiunea de plantare din această lună costă aproximativ 8 miliarde de lei vechi.
O mare parte din cei 560.000 de puieţi forestieri sunt achiziţionaţi din pepinierele Direcţiei Silvice Buzău. Potrivit autorităţilor din Buzău cele mai mari cantităţi de puieţi de diferite specii în vederea plantării acestora au fost livrate în judeţele Brăila, Gorj, Teleorman şi Prahova. Cu puţin timp în urmă, şeful Direcţiei Silvice Gorj preciza că vor fi plantaţi 560 000 de puieţi pe o suprafaţă de 55 de hectare integrale, 35 de hectare de completat şi 25 de hectare ce provin din plantaţii calamitate de seceta de anul trecut. Cea mai mare suprafaţă de teren pe care vor fi plantaţi puieţi aflându-se în zona Polovragi. Se vor face plantări de arbori inclusiv în zonele afectate de alunecările de teren.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here