Gorjul mai are doar 10 focare active de pestă porcină

1483

La ora actuală, pe raza județului Gorj, mai sunt active doar 10 focare de pestă porcină africană. O situație în acest sens a fost prezentată la finele săptămânii trecute de către reprezentanții Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Potrivit ultimului raport al ANSVSA, la data de 10 iunie 2021 mai erau active un număr de 142 de focare pestă porcină africană (PPA), din care 3 focare în exploatații comerciale și 2 focare în exploatații comerciale de tip A, fiind afectate un număr de 36.366 de porcine (animale afectate din focarele active). În această statistică, Gorjul se află pe locul 6 pe țară, cu 10 focare active.

15 focare din Gorj, stinse
Astfel, conform reprezen-tanților ANSVSA, în intervalul 4-10 iunie 2021 au fost înregistrate 15 focare noi de PPA: Județul Arad – 2 focare; Județul Bihor – 8 focare; Județul Cluj – 2 focare; Județul Maramureș – 1 focar; Județul Satu Mare – 2 focare. De asemenea, în același interval calendaristic, au fost stinse 57 de focare de PPA, din care 15 în Gorj: Județul Alba – 6 focare; Județul Bihor – 4 focare; Județul Bistrița Năsăud – 1 focar; Județul Buzău – 2 focare; Județul Constanța – 1 focar; Județul Gorj – 15 focare; Județul Maramureș – 2 focare; Județul Sibiu – 18 focare; Județul Sălaj – 3 focare; Județul Satu Mare – 1 focar; Județul Suceava – 1 focar; Județul Tulcea – 1 focar; Județul Timiș – 1 focar; Județul Vâlcea – 1 focar. ANSVSA solicită sprijinul cetățenilor pentru respectarea următoarelor măsuri: pentru această boală nu există vaccin, singura metodă de protejare a sănătății animalelor este respectarea condițiilor de biosecuritate; nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă, în pădure sau în zonele agricole învecinate cu mediul silvatic; evitați să intrați timp de 48 de ore în adăposturile destinate creșterii porcilor, după ce ați desfășurat activități specifice vânătorii; este recomandat ca pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu burete sau paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică sau cu un biocid recomandat de un medic veterinar; creşteţi porcii doar în spaţii închise, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci din alte exploatații, cu porci mistreţi sau cu proprietari care deţin porci domestici; nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare/lături/spălătură provenite de la carnea de porc gătită în familie; dacă există vânători în familie care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne; nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit; vânătorii şi responsabilii fondurilor de vânătoare trebuie să anunţe DSVSA judeţene despre orice situaţie în care au depistat porci mistreţi morţi, ori cu comportament modificat şi să transmită probele pentru diagnosticul de laborator.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here