Gorjul înregistrează cea mai mică rată a şomajului

589

Luna septembrie a venit cu veşti bune pentru piaţa muncii din Gorj! Conform lui Romeo Chiriac, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, la ora actuală, la nivelul judeţului este înregistrată cea mai mică rată a şomajului din cursul acestui an.

 

Dacă în august numărul de şomeri de la nivelul judeţului era de 9.140 de persoane, din care majoritatea erau şomeri neindemnizaţi, rata şomajului fiind de 6,64%, luna septembrie a venit cu cifre mai mici.

“Potrivit ultimelor date, numărul de şomeri înregistraţi în baza de date a AJOFM Gorj este de 9.038, rata şomajului aferentă acestui număr fiind de 6,57%. Dintre aceştia, 4.058 sunt femei, iar 2.922 şomeri primesc indemnizaţie, în timp ce 6.116 sunt şomeri neindemnizaţi. Putem spune că la ora actuală înregistrăm cea mai mică rată a şomajului de la începutul anului şi până în prezent”, a declarat Romeo Chiriac, directorul executiv al AJOFM Gorj.

Cei 9.038 de şomeri înregistraţi la nivelul judeţului Gorj pot consulta oferta de locuri de muncă vacante, postată pe site-ul AJOFM şi actualizată zilnic.

La ultima actualizare, aceasta cuprindea sute de joburi vacante de: agent contractări şi achiziţii, agenţi de securitate, agenţi de vânzări, ajutor bucătar, asistent manager, asistent medical generalist, confecţioner tâmplărie din aluminiu, confecţioner în industria textilă, confecţioner produse din lemn, consilier juridic, consilieri economici, contabil, controlor calitate, croitor, dulgheri, electricieni, electromecanici, expert contabil, faianţari, farmacist, femeie de serviciu, fierari betonişti, frezori universali, frizer, gaterist, inginer automatist, inginer construcţii, inginer electromecanic, instalator apă-canal, instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze, izolator termic, lăcătuşi, lucrători gestionari, macaragiu, manichiuristă, manipulant mărfuri, maşinişti, mecanic utilaje agricole, montatori, muncitori necalificaţi, operator introducere, validare şi prelucrare date, ospătari, parchetar, paznici, psiholog, secretar administrativ, şoferi maşini de mare tonaj, spălător vehicule, strungar universal, sudori, tâmplari universali, vânzători, vopsitor industrial, zidar rosar-tencuitor, zugravi.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here