Gorjul, în top la valoarea pensiilor pentru agricultori

887

Conform ultimelor date publicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), numărul total al beneficiarilor indemnizaţiei sociale pentru pensionari a fost de 946.320 de persoane în luna septembrie. Din totalul beneficiarilor de indemnizaţie socială înregistraţi în septembrie, 797.585 erau pensionari din sistemul public, iar 148.735 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor. În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 298 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Cluj – 349 de lei, Bistriţa-Năsăud – 342 de lei şi Hunedoara – 336 de lei. În cazul pensionarilor agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 159 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în Bucureşti (între 198 de lei şi 244 de lei) şi în judeţele Ilfov – 258 de lei şi Gorj – 234 de lei.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here