Gorjul, în top la indemnizația achitată pensionarilor agricultori

524

Conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) și publicate de Agerpres, numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în august 2024, de 1.138.027 persoane, cu 1.931 mai mare comparativ cu luna precedentă. Dintre aceştia, 1.044.668 erau pensionari din sistemul public, iar 93.359 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 499 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Maramureş (de 583 lei), Bistriţa-Năsăud (571 lei), Hunedoara (552 lei), Cluj (551 lei) şi Vrancea (549 lei). Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti, respectiv 48.805, şi în judeţele Suceava (43.037 pensionari), Dolj (37.873), Iaşi (37.857), Prahova (35.929) şi Bacău (34.082).

În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 342 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (481 lei), Gorj (441 lei), Hunedoara (418 lei) şi în sectorul 2 din Bucureşti (418 lei). Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (6.514 persoane), urmat de Botoşani (6.150), Dolj (6.000), Olt (5.456) şi Teleorman (5.387).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.