Gorjul, în top 10 la salarii

89

Efectivul salariaților la sfârșitul lunii octombrie 2024 a fost de 78.628 de persoane, înregistrând o creștere de 105 salariați față de sfârșitul lunii septembrie, dar o scădere de 788 angajați comparativ cu octombrie 2023. Din totalul salariaților la nivel național, județul Gorj reprezintă 1,4%, ocupând locul 26.
Conform Direcției Județene de Statistică, câștigul salarial mediu brut în județul Gorj în octombrie 2024 a fost de 7.951 lei, fiind mai mic decât media națională cu 7,7%, respectiv cu 661 lei.
„În judeţul Gorj, câştigul salarial mediu net în octombrie 2024 a fost de 4.819 lei, înregistrând o creștere cu 2,4%, respectiv cu 112 lei faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 2023, câştigul salarial mediu net a crescut cu 16,4% în judeţul Gorj. Pe sectoare ale economiei, nivelul câștigului salarial mediu net a fost de: 4.939 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit (+4,2%), 5.569 lei în industrie şi construcţii (+3,7%) şi 4.327 lei în servicii (+1,4%)”, a anunțat Direcția Județeană de Statistică Gorj.
În topul salariilor la nivel național, Gorjul ocupă locul 9, salariul mediu net fiind mai mic decât media la nivelul ţării cu 8,5%, respectiv cu 449 lei.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.