Gorjul, din nou prezent la Concursul naţional al cercurilor de lectură Lecturiada elevilor, Cluj, 1-5 septembrie 2016

745

Lecturiada elevilor este un concurs de portofolii organizat de ANPRO Cluj (Asociaţia Profesorilor de Limba Română ,,Ioana Emilia Petrescu” ) în parteneriat cu diferite instituţii în cadrul Programului naţional ,,Cercuri de lectură” care se pregăteşte pe parcursul unui an şcolar, din octombrie până în iunie. Echipajul care a reprezentat judeţul Gorj la această competiţie naţională a fost compus din cinci eleve de la Şcoala Gimnazială ,,Constantin Săvoiu” din Târgu – Jiu : Popescu Teodora, Popescu Ecaterina, Popescu Nicola, Calotă Rebeca din clasa a VII-a şi Gavrilescu Alexandra din clasa a VIII-a, însoţite fiind de ,,consilierul de lectură”, profesorul coordonator al cercului.
Lectură, cultură şi cuvânt este un proiect educațional iniţiat de Şcoala Gimnazială ,,Constantin Săvoiu”, în colaborare cu ANPRO Cluj, I.S.J Gorj, Biblioteca Judeţeană ,,Christian Tell” şi alte instituţii din Gorj şi din ţară. Proiectul se adresează elevilor, cadrelor didactice, părinţilor şi tuturor iubitorilor de lectură preocupați de iniţierea în tainele cititului. De fiecare dată acest concurs s-a desfăşurat sub diferite denumiri, în funcţie de tema aleasă de organizatori: ,,Citeşte cu mine!”, ,,Călători în Galaxia lecturii”, ,,Poveşti călătoare” Anul acesta, activităţile Lecturiadei elevilor de la Cluj au debutat sub semnul ,,Şcolii Solomonarilor/Şolomanţă”, ca un modest omagiu adus memoriei unuia dintre cei mai bravi solomonari ai timpurilor noastre, Solomon Marcus. Iar noi, laolaltă, elevi şi profesori, am devenit ucenici solomonari în slujba lecturii şi scrierii creative. Iubiţi Ucenici Solomonari, junior şi seniori, vă felicităm că aţi trecut cu bine primele încercări la care aţi fost supuşi în ţinuturile din care proveniţi şi că sunteţi voi cei aleşi dintr-un şir lung de pretendenţi. Vă urăm ,,Bun venit la Şolomanţa/Şcoala Solomonarilor!” – acestea au fost cuvintele de întâmpinare pentru toţi participanţii la competiţia naţională a Lecturiadei elevilor din anul acesta.
lecturiada1,, (…) Ne naştem cu nevoia de a învăţa şi cu ea trăim pe tot parcursul vieţii. Este pentru fiinţa umană ceea ce este respiraţia pentru corpul uman”, spunea marele Academician Solomon Marcus. Organizatorii au avut ca reper cele zece nevoi umane semnalate de marele Academician în 2015: 1.Nevoia de a da un sens vieţii; 2. Nevoia de împrospătare; 3.Nevoia de întrebare şi mirare; 4. Nevoia de îndoială şi suspiciune; 5.Nevoia de greşeală şi eşec; 6.Nevoia de joc; 7.Nevoia de identitate; 8.Nevoia de omenesc şi de omenie; 9.Nevoia de cultură; 10.Nevoia de transcendenţă. Aceste afirmaţii se înscriu în ţintele/ obiectivele Lecturiadei elevilor: ,,conştientizarea complexităţii identităţii noastre ca fiinţe umane care avem posibilitatea să trăim în mai multe timpuri şi în mai multe realităţi care funcţionează pe principiul vaselor comunicante; experimentarea unor principii educative vechi de care se vorbeşte tot mai mult în epoca noastră bântuită nu numai de criza lecturii, ci şi de cea a educaţiei; înţelegerea diferenţei de calitate dintre încercările şcolare şi munca de profesorat; experimentarea, din interior, a bucuriei trăite prin creaţie.”
De regulă, o mare parte dintre elevi citesc din ,,constrângerea” notei din catalog sau la insistenţa părinţilor, astfel, de multe ori lectura se transformă în asimilarea de cunoştinţe noi fără ca majoritatea cititorilor să fie cu adevărat pasionaţi de conţinutul cărţii. Prin urmare, este absolut necesar să-i învăţăm pe elevi cum să citească de plăcere, cum să se relaţioneze cu textul şi cum să acţioneze ca răspuns la ceea ce au citit, cum să treacă de la reproducerea naivă la analiza complexă a textului.
Promovarea lecturii de plăcere în rândul elevilor, organizarea de activităţi care să aibă ca scop îmbunătăţirea comunicării inter- şi intra- disciplinare, exersarea scrierii creative şi a jurnalismului narativ prin alcătuirea unor compuneri care au o anumită temă au fost câteva repere urmărite în acest proiect. Întâlnirea de la Cluj de la începutul lui septembrie 2016 a avut ca temă alcătuirea de compuneri care să aibă protagonişti personaje mitologice româneşti inspirate din bibliografia pusă la dispoziţia concurenţilor cu mult timp înaintea concursului. În funcţie de vârstă, au fost recomandate pentru documentare, parcurgerea integral sau parţială a următoarelor titluri: Îngeri, zmei şi joimăriţe, Mitologie pe înţelesul copiilor (Carmen Mihalache, Ana Pascu, Cosmin Manolache, Ciprian Voicilă), Humanitas, 2008; Ovidiu Bârlea, Mică enciclopedie a poveştilor româneşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976; Marcel Olinescu, Mitologie românească, Saeculum I.O. ALL, Bucureşti, 2001; Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie, Editura Albatros, 2004(se găseşte şi în format online); Simion Florea Marian, Mitologie românească, Paideia, Bucureşti, 2001; Tudor Pamfile, Mitologie românească, ALL, Bucureşti, 1997, Adina Popescu, O istorie secretă a Ţării Vampirilor. Vol 1, Cartea Pricoliciului. Sub genericul D’apoi cum să nu fie dac’o fost?, elevii au avut de realizat un Volum antologic care trebuia să conţină cel puţin 12 poveşti ,,inventate” sau ,,adevărate” cu personaje mitologice precum zmei, spiriduşi, pâca, solomonari, blajini, pricolici ş. a. şi un Jurnal de bord de cel puţin 12 pagini care să descrie pregătirea volumului, lansarea lui, impacul la nivelul şcolii şi alte evenimente culturale dedicate cărţii. Selecţia textelor a ţinut cont de respectarea tematicii şi de calitatea prezentării, de documentare, creativitate şi originalitate. Eleva Calotă Rebeca din clasa a VII-a a fost printre cei zece finalişti la concursul de scriere creativă şi invitată să participe la concursul Lecturiadei de la Cluj alături de reprezentanţii cercului de lectură (20 de cercuri de lectură selectate la nivel de ţară).
Concursul cercurilor de lectură, adevărată tabără de creaţie, s-a desfăşurat sub forma unor ateliere de scriere şi lectură pe două secţiuni: Scriem împreună cu autorul (conduse de scriitoarea Adina Popescu) şi Poveşti adevărate. Poveşti minunate (conduse de profesorii şi studenţii de la UBB Cluj, Departamentul de Jurnalistică) alături de talentatul grafician, profesorul Adrian Barbu. Acesta ne-a iniţiat în tainele ilustratorului de carte, conturând chipuri de personaje mitologice selectate din cartea Adinei Popescu precum pâca şi pricoliciul sau alte făpturi din cartea care urmează să apară cât de curând. În acest fel am aflat că ilustratorul trebuie să fie şi un bun povestitor şi… un bun cititor, trebuie să pătrundă spiritul cărţii pentru a fi pe placul autorului, dar mai ales al cititorului. Din dialogul elevilor cu scriitoarea Adina lecturiada2Popescu aceasta a mărturisit că inspiraţia vine din viaţa de zi cu zi, că e acea ,,stare de graţie care ţâşneţete din mine fără încetare”, că scriitorul trebuie să înţeleagă celelate arte, că schiţa/ciorna este locul unde ai voie să greşeşti, că fiecare personaj are ceva din sufletul scriitorului, iar cititorul îşi vrea povestea. În cele cinci zile ale Lecturiadei atelierele s-au desfăşurat fie la Biblioteca Judeţeană ,,Octavian Goga” din Cluj , fie la la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, la Book Corner Librarium sau în inima Parcului Etnografic ,,Romulus Vuia” unde copiii au putut să intre în contact cu spaţiul tradiţional românesc şi să descopere indiciile din cartea Adinei prin jocurile pe echipe coordonate de doamna prof. Corina Dindelegan. Fiecare dintre organizatorii solomonari ne-au condus, în felul lor, spre mirajul poveştilor scrise şi spuse: Monica Onojescu, sufletul Lecturiadei, Luminiţa Medeşan, Corina Dindelegan, Anica Revnic, Tatiana Zlătior , Victor Cenuşe şi aţii.
Un eveniment deosebit , de o înaltă ţinută intelecturlă s-a desfăşurat în spaţiul cărţii, la Librarium, unde a avut loc lansarea cărţii doamnei profesor universitar Alina Pamfil – Didactica literaturii. Reorientări, Editura Art, Bucureşti 2016, referent prof. Luminiţa Medeşan. ,,Cartea se doreşte a fi un reper în ceea ce priveşte demersul didactic al profesorului care trebuie să acorde mai multă atenţie dezvoltării personale a elevului”, a spus autoarea. Doamna profesor Monica Onojescu, coordonatoarea proiectului Cercuri de lectură a conturat câteva direcţii ale publicaţiilor ANPRO – revistele Consilierul de lectură, Perspective şi Lecturiada.
În cele cinci zile ale acestei competiţii naţionale care a reunit elevi şi profesori din diferite colţuri ale ţării am avut prilejul să interacţionăm, să dezvoltăm proiecte, să fim creativi, să învăţăm să ne documentăm, să învăţăm prin joc, să ne mirăm şi să trăim bucuria unei întâlniri inedite, cu oameni deosebiţi, inimoşi, pasionaţi de lectură şi dornici de a ne împărtăşi din experienţa lor cele mai noi tendinţe în domeniul lecturii şi scrierii creative. Mirarea, întrebarea, căutarea în cărţi, în ceilalţi şi în noi înşine, având drept unelte stiloul/creionul, creioanele colorate, internetul, telefoanele, aparatele de fotografiat şi înregistrat, camerele de filmat au fost căile şi uneltele prin care am pătruns în universul lecturii şi al cunoaşterii.
Impactul pe care evenimentul de la Cluj l-a avut asupra elevilor este rezultatul unei activităţi susţinute de a găsi strategia adecvată şi puntea de comunicare prin care să cultivăm elevilor plăcerea de a citi. Acesta este şi scopul prezentului demers didactic. Cercul de lectură,,Lectură, cultură şi cuvânt” de la Şcoala ,,Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu oferă posibilitatea de a-i convinge pe elevi să devină prietenii cărţilor. Aşadar, consider că este de datoria şcolii şi cu atât mai mult a profesorului de limba şi literatura română să găsească pârghiile adecvate pentru a le insufla dragostea faţă de carte.
Prof. Georgeta Grivei, coord. cerc de lectură Şcoala Gimnazială ,,Constantin Săvoiu”, Târgu-Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here