I. Între vrednicii slujitori ai bisericii, numele preotului iconom stavrofor GRIGORE PREJBEANU rămâne unul de referinţă, având în vedere misionarismul apostolic şi acţiunile cultural-umanitariste desfăşurate, îndeosebi în epoca dintre cele două războaie.
S-a născut în 1893 în localitatea Băleşti de lângă Târgu-Jiu. A urmat gimnaziul la vestitul liceu Carol I din Craiova, iar Facultatea de teologie la Bucureşti. A funcţionat, mai întâi, în satul natal, ca preot de mir, iar din 1916, vreme de peste o jumătate de secol, la Târgu Jiu, fiind în mai multe rânduri protoiereu (1922-1939, 1941) şi răsplătit, pentru activitatea sa deosebită pe tărâm social şi bisericesc, cu „Răsplata muncii pentru biserică” şi „Coroana României”. A predat religia la unele licee din Tg.-Jiu, îndeplinind un timp şi îndatoririle preotului de garnizoană. La 17 aprilie 1914, tânărul Grigore Prejbeanu înfiinţează, împreună cu un grup de tineri ajutaţi de învăţătorul şi preotul satului, Cercul cultural local „Dragoste de neam”, cu misiunea de instruire şi luminare a maselor, organizând diferite serbări populare. Conform celor două articole publicate în iulie 1914 în „Unirea Neamului” s-au organizat serbări şi şezători, dar şi o bibliotecă pentru săteni. Nu lipseşte îndemnul adresat „fraţilor gorjeni” şi, în general, tuturor intelectualilor de la sate, de a se pune în slujba instruirii şi luminării maselor (art. „Faptele să ia locul vorbelor”). Despre activitatea acestui cerc cultural sătesc aflăm şi dintr-un articol publicat la 3 ianuarie 1916 în „Unirea Neamului” de către un participant entuziasmat de activismul cultural-misionar al celor din Băleştii Gorjului. Să adăugăm la acestea conferinţele publice susţinute ani de-a rândul de preotul-protoiereu Prejbeanu, ca şi activitatea sa de răspândire a diferite publicaţii în satele arondate Protopopiatului. E vorba de peste zece lucrări apărute în „Biblioteca religioasă pentru popor”, cuprinzând „treizeci de istorioare morale, arme pentru apărarea sfintei noastre credinţe ortodoxe de răsărit sau sfaturile de a nu jura strâmb.”( Dr. Gh. Gârdu – Proteiereul Grigore Prejbeanu, în „Crinul satelor”, serie nouă, nr. 13, septembrie 2001, p. 16). Tot de activitatea sa pastoral-misionară şi ecumenică se leagă şi traducerea lucrării „Pe urmele Sfântului Apostol Pavel”, după Paul Dusoucheoy, dovadă că preocupările părintelui Prejbeanu erau de un interes cultural-bisericesc mai larg, definind un remarcabil orizont cărturăresc. Opera de căpetenie, însă, pe care ne-a lăsat-o preotul Grigore Prejbeanu este „Gorjul bisericesc” (1870-1900), tipărită în Atelierele Episcopale Râmnicu-Vâlcea, în care realizează o panoramică retrospectivă a vieţii bisericeşti şi monahale din Gorj, pe perioada a trei decenii (sunt de amintit aici documentarele de largă audienţă, realizate împreună cu alţi ieromonahi, despre sfântul schit Lainici sau despre Mănăstirea Tismana). Alături de „învăţătorime”, în presa gorjeană interbelică cei mai activi erau reprezentanţii clerului gorjean. La 1 ianuarie 1935, sub denumirea „CLERUL GORJAN”, apare, ca „foaie a protoieriilor pentru comunicări şi îndrumări pastorale”, prima publicaţie oficială a preoţimii gorjene. Editorii, preoţii Gr. Prejbeanu şi C. Popescu-Paţica, precizau în editorialul inaugural că: „E în intenţia conducerii, ca publicaţia de faţă să nu fie numai o înşiruire rece şi protocolară de ordine, ci în pagina ei cititorul să găsească totdeauna şi un colţ prietenos, îmbietor la acţiuni nobile”. Din „Clerul gorjan” au apărut doar 9 numere (ianuarie-septembrie), păstrate la B.A.R., P.II., 17332. „Clerul gorjan” nu apăruse, însă, pe un teren gol, lipsit de iniţiative parohiale. Încă de la 1 august 1929 apare la Tg-Jiu, sub redacţia aceluiaşi preot iconom stavrofor Gr. Prejbeanu, „PÂINEA VIEŢII”, „foaie de îndrumare creştină-bilunară”. Dintre colaboratorii fervenţi menţionăm pe: Gh. Gâţă, P. Taşcău, Victor Danielescu, Nicolae M. Cârlugea, Gh. Lăscăteu, Th. Gâlcescu, D. Pupăză, V. Runcanu, Matei Bazavan, Aristide Geamănu, V. I. Tomescu, I. Lupaş… Desenele de pe copertă aparţin pictorului Iosif Keber. Publicaţia a apărut în intervalul 1929-1941, în 215 numere (B.A.R., P.I-II-III,10562).
II
Preotul iconom stavrofor Grigore Prejbeanu, remarcabilul protoiereu al Gorjului interbelic (1922-1939), a fost martorul unor importante evenimente cultural-artistice. Amintim, în acest sens, participarea sa, la 8 septembrie 1935, alături de P.S. Vartolomei al Râmnicului, la sfinţirea Mausoleului Ecaterinei Teodoroiu de la Tg.-Jiu, la care a participat şi Regele Carol II, ministrul de externe N. Titulescu şi alţii, la inaugurarea Sanatoriului din Dobriţa, iar în toamna lui 1935 participarea, în fruntea unei delegaţii din protopopiat, la Maglavit, luând contact direct cu fenomenul Petrache Lupu („Gorjanul”, 18 oct. 1935). La 28 octombrie 1938, preotul-protoiereu Prejbeanu conduce soborul de preoţi pe traseul Coloana Infinitului – Podul Jiului – Masa tăcerii, cu prilejul inaugurării şi sfinţirii operelor ce alcătuiesc Ansamblul sculptural brâncuşian de la Târgu-Jiu. Presa interbelică locală, îndeosebi ziarul lui Jean Bărbulescu, „Gorjanul” (1924-1947), consemnează, cu admiraţie şi, deseori, cu ample relatări, vrednicia operei de dăruire misionar-creştină şi caritabilă a preotului-protoiereu Gr. Prejbeanu., în mod deosebit Conferinţele preoţeşti organizate de protoiereul Prejbeanu ca adevărate întâlniri de suflet ale preoţimii gorjene. La 22 august 1931 se înfiinţează, în clădirea din strada Griviţa, Banca „Clerul Gorjan”, având ca preşedinte pe pr. iconom stavrofor Grigore Popescu din Cărbuneşti, şi casier pe Gr. Prejbeanu. La 30 octombrie 1935, casa din strada Griviţa a fost cumpărată de Societatea Preoţească «Renaşterea» – secţia Gorj, aici instalându-se Protopopiatul, Banca Clerului, Muzeul, biblioteca etc., eveniment la care a luat parte şi episcopul Vartolomeiu al Râmnicului: „De-acum înainte clerul gorjan îşi are casa lui proprie. Serviciile administraţiei bisericeşti, sediul «Renaşterei» – Secţia Gorj, Banca «Clerul Gorjan», Bibliotecile Protoieriei şi «Renaşterei», Judecătoria Protopopească, Muzeul Protoieiei ş.a. sunt la largul lor, în deplină independenţă, bine rânduite, stând cu toată prietenia la dispoziţia clericilor şi poporului de aici.” (Conferinţe preoţeşti. Inaugurarea Căminului Clerului Gorjan. Adunarea Generală a Băncii Clerului Gorjan, în „Gorjanul”, an XII, nr. 44-45, 8-15 noiembrie 1935). În 1938, Banca – „mândria şi temelia vieţii economice a preoţilor şi cantorilor gorjeni”, – avea un număr de 416 membri, iar capitalul social de 4.408.360 lei. Înregistrând an de an sporuri considerabile, împrumuturile acordate membrilor săi (preoţi şi cantori) numai în 1939 s-au ridicat la 9. 157. 100 lei, cu un spor de 2. 553. 750 lei faţă de 1938.(Situaţia de bilanţ, în „Gorjanul”, XVI, nr. 15, 15-22 aprilie 1939). Încă din 1934 preotul Prejbeanu începe acţiunea de restaurare a Bisericii-catedrală din Tg.-Jiu. Într-un articol publicat de „Gorjanul”, intitulat Pentru restaurarea Catedralei din Tg.-Jiu, amintindu-se că „încă de anul trecut s-a început renovarea catedralei din oraşul nostru, ţinându-se seamă de indicaţiunile date de Comisiunea Monumentelor Istorice”, – se dă citire numele celor ce au făcut donaţii în bani, dar şi „obiecte şi odoare bisericeşti”, unii din aceştia dând „pentru sfânta biserică, nici atât cât cheltuiesc într-o seară la un pahar cu vin”… Ceea ce echivalează nu cu o „criză materială”, ci cu o adevărată „criză morală”. Semnează: GRJ. Cu prilejul vizitei în Gorj a rezidentului regal al Ţinutului Olt, preotul-protoiereu Grigore Prejbeanu solicită, după slujba oficiată cu acest prilej, oficialului Dinu Simian „sprijinul pentru pictura catedralei Tg.-Jiu şi pentru terminarea lăcaşurilor de închinăciune din judeţ.” („Gorjanul”, XVI, nr. 7, 21 februarie 1939, p. 2, col. 2). În 1939, atât în calitatea de preot-paroh la biserica-catedrală cât şi ca primul protopop al Gorjului (alături de C. Popescu-Paţica) merge în audienţă la Rezidentul Regal al Ţinutului Olt, Dinu Simian, obţinând suma de 50.000 lei pentru „lucrările de renovare a acestui sfânt locaş”, înaltul oficial făgăduind că va sprijini în continuare acţiunea în vederea „terminării reparaţiunilor şi picturii acestei biserici” Art. „D. Rezident Regal Dinu Simian ajută bisericile şi mănăstirile Gorjului”, în „Gorjanul”, anul XVI, 21-22, 8-15 iunie 1939, p. 5). Tot în 1939, din cauza unor varii probleme, Gr. Prejbeanu demisionează din funcţia de protoiereu I la judeţul Gorj, în locul său fiind numit preotul Victor Dobrescu, parohul Bisericii „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din Tg.-Jiu (totodată, preotul Aristide Geamănu-Iaşi a fost numit protoiereu II, în locul preotului C. Popescu-Paţica, de asemenea demisionar – „Gorjanul”, XVI, 12, 19 martie 1939, p. 3).
III
În 1939, preotul paroh al Bisericii-catedrală din Tg.-Jiu angajează pe pictorul Iosif Keber pentru „lucrările de restaurare a picturii de la Biserica «Sf. Voievozi»-Catedrala Tg.-Jiului – monument istoric”. Se face din nou un călduros apel la enoriaşi şi la credincioşii creştini din oraş, din judeţ şi de pretutindeni „să binevoiască a veni în sprijinul lucrărilor de restaurare” (Art. „Ajutaţi Catedrala Tg.-Jiului”, în „Gorjanul”, XVI, 44, 22 noiembrie 1939, p. 4). În acelaşi timp, preotul Prejbeanu iniţiază o campanie de subscripţie publică „pentru restaurarea frumoasei sale picturi”, menţionând, într-un articol de mulţumire, câţiva contribuabili „cu sume de la 1000 lei (Gh. Popescu-Gambeta din Craiova) la 50 lei (cântăreţul C. Zaharia din Părău Boia)”…(Cf. „Gorjanul”, XVII, 2-3, 16 ianuarie 1940, p. 7.) În ajutorarea Bisericii-catedrală „Sf. Voievozi” a venit, după terminarea lucrărilor şi sfinţirea la 7 noiembrie 1937 a Bisericii Sf. Apostoli, Marea Doamnă a Gorjului, Arethia Tătărescu, care „a dăruit 352 icoane mari, copii de pe tablouri de seamă bizantine, spre a fi vândute de Epitropie în folosul restaurării picturii de la această biserică”. Mai mult chiar: „Cu prilejul festivităţilor de la 27 Octombrie 1938, când s-a făcut binecuvântarea celorlalte înfăptuiri ale D.-sale pe teren laic: columna recunoştinţei, portalul de la Jiu şi Calea Eroilor, D-na Aretia Tătărăscu a dăruit Catedralei un epitrahir şi o sfită, de o rară frumuseţă, lucrate în atelierele Ligii, din cânepă. Decurând Domnia sa a dăruit Ctitorii Sf. Apostoli din Tg.-Jiu cu un rând de vestminte diaconeşti, lucrate la fel. Aceste vestminte sunt înaintaşele industriei ce intenţionează Liga să facă pentru confecţionarea odăjdiilor bisericeşti din cânepă, după modelul ţesăturilor din Mânăstirea Putna ale Doamnei Maria, soţia lui Ştefan cel Mare, în care scop a dobândit binecuvântarea I.P.S. Patriarh Miron. Am redat în fugă, numai câteva noui fapte creştineşti ale D-nei Aretia Tătărăscu din multele înfăptuiri, dar pe care nu le putem afla, întrucât Domnia Sa respectând principiul creştin «să nu ştie stânga ce face dreapta», nu vesteşte nimănui binele făcut, adăogându-i prin această nobilă discreţie o şi mai mare valoare în faţa lui Dumnezeu, iar în faţa oamenilor preţuirea unei deosebite distincţiuni sufleteşti.” (Art. nesemnat, „Fapte creştineşti”, în „Pâinea Vieţii” (anul 10, nr. 2, 15 ianuarie 1939, p. 3). La 7 noiembrie 1939, s-a reînfiinţat prin Decret regal, Mitropolia Olteniei, Râmnicului şi Severinului „ca o încununare a frunţii mândrei Oltenii, care a fost vatră de vajnic românism şi altar de frumoasă credinţă creştină”, cum se exprima mitropolitul Nifon Criveanu. („Oltenia”, Craiova, 1943, p. 18). Mitropolia avea ca sufragane Arhiepiscopia Craiovei (judeţele Vâlcea, Romanaţi, Dolj, Gorj, Mehedinţi) şi Episcopia Argeşului (în întinderea ei actuală), desfiinţându-se astfel Episcopia Râmnicului –Noul Severin. Merită să amintim că unul din cele mai energice condeie care au militat, apoi, în 1946, după o întrerupere de trei ani, pentru reînfiinţarea Arhiepiscopiei Craiovei, – „nevoia creerii unui al doilea scaun arhieresc în Oltenia (Mitropolie sau Arhiepiscopie) este îndreptăţită”, – scriind un serial întreg de articole, este preotul Grigore Prejbeanu („Să se facă dreptate Olteniei”, I,II,III, în „Gorjanul”, XXIII, nr. 11, 12 şi 13-14, din 1 martie, 22 martie şi 1-8 aprilie 1946, p. 12): „În cele trei articole consecutive din «Gorjanul», am înfăţişat temeiurile, pe care le socotim că îndreptăţesc întru totul cererea de a se înfiinţa o nouă Eparhie în Oltenia, cu reşedinţa la Craiova, avându-şi jurisdicţia peste judeţele Dolj, Gorj şi Mehedinţi, iar judeţele Vâlcea şi Romanaţi să rămână mai departe sub oblăduirea scaunului vlădicesc de la Râmnic.”(Gj., 1-8 aprilie 1946). În iunie 1947, pe banca Parlamentului s-a aflat „legea pentru reînfiinţarea Arhiepiscopiei Craiovei”: „Pentru Gorjul nostru, reînfiinţarea Arhiepiscopiei Craiovei – care înglobează şi jurisdicţia ei administrativă şi biserico-gospodărească, – nu poate fi privită decât cu atenţie (…) După o întrerupere de aproape 3 ani, unanima dorinţă a întregii Olteniei se vede din nou realizată. Craiova, citadela culturii oltene, primeşte satisfacţia împlinirii unui deziderat care se suprapune perfect intereselor Bisericii naţionale” (Pr. I. Miţulescu, „Arhiepiscopia Craiovei”, în „Gorjanul”, an. XXIV, nr. 21, 10 iunie 1947, p. 3). Noul mitropolit al Olteniei era P.C. Arh. Firmilian Marin. Referindu-se la istoria bisericii oltene, mitropolitul Nifon Criveanu menţiona, în 1943, la loc de frunte, – după existenţa Renaşterii, „una din cele mai bune reviste eparhiale” (1923), care activa cu roade „prin cele 137 centre parohiale”, – publicaţiile preoţimii gorjene, între cele ale întregii eparhii: „În toate eparhiile, preoţimea olteană scotea în 1943, 6 reviste pentru popor, în fruntea acestora găsindu-se: „a) «Foaie pentru suflet» în Iaşi-Gorj, «Pâinea Vieţii» în Tg.-Jiu, «Făclia» în Comanca – Romanaţi, «Vremea Nouă» în Vârciorova – Mehedinţi, «Datina Străbună» în Balş – Romanaţi şi «Izvoraşul» în Bistriţa – Mehedinţi.” „Vrem ca Oltenia să fie o cetate spirituală puternică – scria înaltul ierarh – , atât pentru apărarea dreptei credinţe creştine şi păstrarea curatei tradiţii strămoşeşti, cât şi pentru o apropiată ofensivă misionară, culturală şi spirituală, în scopul împuternicirii sufletului neamului şi al izbăvirii a tot sufletul cel creştinesc.” (+Nifon Criveanu, „Pârgă din ogorul Mitropoliei Oltene”, în „OLTENIA”, Fundaţia Culturală Regele Mihai I, Regionala Craiova, p. 21). Căzut în dizgraţia regimului politic instaurat după război, preotul Grigore Prejbeanu a suferit o crudă detenţie la Văcăreşti, confiscându-i-se bunurile. A încetat din viaţă, bolnav şi aproape uitat, la 26 septembrie 1976, fiind înmormântat în Cimitirul municipiului Târgu-Jiu.
Un documentar de Zenovie Cârlugea
