Gorjul are peste 300 de copii neglijaţi şi abuzaţi

468

Un fenomen din ce în ce mai îngrijorător se înregistrează la nivelul judeţului nostru. La fel ca în alte zone ale ţării, mulţi părinţi gorjeni încă mai consideră că „bătaia este ruptă din Rai”, astfel că numărul copiilor abuzaţi a ajuns la ordinul sutelor. Lor şi se adaugă micuţii neglijaţi, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj având înregistrate 206 cazuri, ce vizau 301 copii.

La „Compartimentul de intervenţie în situaţie de abuz, neglijenţă, trafic, migraţiune, repatriere şi violenţă în familie” din cadrul DGASPC Gorj, s-au înregistrat 206 cazuri care au vizat 301 copii, de la începutul anului până în prezent. „Pentru 16 dintre aceşti copii s-au instituit măsuri de protecţie specială după cum urmează: pentru 10 minori s-a instituit plasament în regim de urgenţă; 2 minori au beneficiat de găzduire împreună cu mamele lor la Centrul maternal Târgu-Jiu; pentru un minor s-a instituit măsura de plasament familial în familia extinsă; 3 minori sunt în plasament la un asistent maternal profesionist. Menţionăm faptul că la numărul de cazuri aflate în lucru până în prezent, se mai adăugă aproximativ 30 de cazuri, care au fost monitorizate pe parcursul anului 2014, dar pentru care nu s-au instituit măsuri de protecţie, aceştia beneficiind de consiliere socială şi psihologică”, a menţionat directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj.
În cadrul „Compartimentului de intervenţie în situaţie de abuz, neglijenţă, trafic, migraţiune, repatriere şi violenţă în familie” din cadrul DGASPC Gorj îşi desfăşoară activitatea patru funcţionari publici şi un psiholog.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here