Gorjul are 21 de asistenţi comunitari şi 8 mediatori sanitari

326

La nivelul judeţului nostru există 21 de asistenţi comunitari şi 8 mediatori sanitari. Aceştia sunt plătiţi cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii (MS), chiar dacă ei desfăşoară activităţi în cadrul primăriilor.

Finanţarea programelor de asistenţă comunitară se realizează cu fonduri din bugetul de stat, bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul autorităţilor locale precum şi din donaţii de la instituţii şi organizaţii non-guvernamentale interne şi internaţionale. La nivelul judeţului Gorj, potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică, numărul asistenţilor comunitari este de 21. „La ora actuală, la nivelul judeţului nostru, există 21 de asistenţi medicali comunitari şi 8 mediatori sanitari”, confirmă Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.

Atribuţiile asistentului comunitar şi mediatorului sanitar
Teoretic, principalele atribuţii ale asistentului medical comunitar sunt: supravegherea, în mod activ, a stării de sănătate şi a condiţiilor de viaţă ale populaţiei dintr-un teritoriu bine determinat; educaţie pentru sănătate şi planificare familială; asistenţa mamei şi copilului; identificarea şi prevenirea posibilelor cazuri de abandon şi abuz al copilului; urmărirea şi supravegherea activă a persoanelor din evidenţele speciale: prematuri, TBC, HIV/SIDA, persoane cu deficienţe neurosenzoriale, neuropsihice, motorii, alte boli cronice, şi aşa mai departe. Mediatorii sanitari au rolul principal de a înlesni comunicarea dintre comunităţile de romi şi cadrele sanitare, contribuind la creşterea eficacităţii intervenţiilor de sănătate publică. Direcţiei de Sănătate Publică îi revine responsabilitatea pentru organizarea programului de formare şi funcţionare a mediatorilor sanitari comunitari.

Activităţi destinate asistenţilor comunitari
Potrivit normelor în vigoare, asistenţii medicali comunitari trebuie să facă activitate de teren în vederea determinării active a nevoilor de îngrijiri generale de sănătate ale populaţiei cu risc crescut de îmbolnăvire şi a grupurilor defavorizate. Ei desfăşoară şi activitate profilactică: supravegherea activă a stării de sănătate a populaţiei catagrafiate, depistarea focarelor de boli transmisibile, identificarea şi supravegherea medicală a gravidelor şi copiilor din grupele de risc, identificarea populaţiei neînscrise pe listele medicului de familie şi sprijinirea acestora pentru acces la servicii medicale, identificarea copiilor neînscrişi pe listele medicilor de familie, în vederea includerii lor în programul naţional de imunizări, promovează alăptarea şi practicile corecte de nutriţie, diseminarea informaţiilor specifice planificării familiale, în special în rândul populaţiei defavorizate din punct de vedere social şi îndrumarea ei către cabinetele de planificare familială sau cabinetele medicilor de familie, educarea familiei şi dezvoltarea de abilităţi parentale pentru stimulare şi îngrijire corectă a copilului.
Totodată, asistenţii comunitari desfăşoară activitate medicală curativă, conform recomandărilor medicale, la nevoie, dar şi activitate de identificare, raportare a cazurilor sociale depistate activ, către serviciile sociale din subordinea autorităţilor locale, pentru a beneficia de includerea într-un program de protecţie socială, prevenirea abuzului şi abandonului copilului.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here