Gorjul a pierdut, la început de 2023, un chirurg de talie internațională!

3805

Pe 2 ianuarie 2023, la Frankfurt, în Germania, a încetat din viață unul dintre cei mai de seamă fii ai comunei Dănciulești-Gorj, chirurgul de talie internațională CONSTANTIN OLTIANU. Născut în familia Ioanei și a lui Dumitru OLTEANU din Zăicoi, în ziua de 26 septembrie 1932, copilașul a fost înregistrat, dintr-o eroare a notarului, cu numele OLTIANU, care nu a deranjat pe nimeni și i-a rămas pe viață. Copilăria și-a petrecut-o în satul natal, apoi a început școala la București. Din cauza războiului, familia a fost nevoită să se întoarcă în sat, unde copilul si-a continuat școala. A fost un elev eminent, atât la Școala Primară Zăicoi-Diaconești, cât și la Liceul ,,Frații Buzești,, din Craiova.
În anul 1958 a absolvit Facultatea de Medicină Generală din București, dar cu doi ani înainte de absolvire, lucra deja ca intern la Clinica de Chirurgie a profesorilor Nasta și Turai.
După obținerea licenței în medicină, a trecut prin experiența medicului de țară în comuna Vârvor, la douăzeci de kilometri de Craiova.
În 1960 ,,în urma unui concurs, a început să lucreze la Institutul de Medicină și Farmacie din București. Aici, până în 1980, a fost preparator, preparator principal, asistent, lector universitar la Catedra de Anatomie și Chirurgie. În paralel, a funcționat ca medic secundar chirurg, medic specialist și medic primar. În anul 1970 a obținut titlul de Doctor în Stiințe Medicale, iar între anii 1974-1976 a făcut o specializare în chirurgie, la Clinica profesorului Leger Patel din Paris. În 1976, doctorul Constantin Oltianu a primit o bursă de studii la Academia Franceză, devenind, din același an, membru titular al Academiei Franceze de Chirurgie din Paris. La 25 iunie1980, Constantin Oltianu a fost asimilat ca profesor asociat, doctor docent de către Comisia Superioară pentru Grade Academice de la Ministerul Învățământului Culturii și Sănătății din Saarland, Germania. Chirurgia a fost pasiunea vieții sale. Astfel, timp de peste patruzeci de ani, în clinici de stat și private din București, Paris, Saarbrucken, Frannkfurt a efectuat peste 18.000 de intervenții chirurgicale. Este autorul a cinci brevete de invenții în tehnici chirurgicale care au avut o mare importanță la vremea respectivă. Cercetarea a fost o preocupare permanentă a doctorului Oltianu, fiind prins, chiar în anii senectuții, în proiecte din Germania, din Franța și din Suedia. A scris peste o sută de articole și lucrări științifice în reviste din România și din străinătate.
Dincolo de sobrietatea chirurgului Constantin Oltianu s-au ascuns mereu sensibilitatea, dragostea de oameni, de frumos și de viață. Încă din anii de liceu, băiatul născut la Zăicoi a scris poezii în care a evocat satul natal, oamenii, părinții, prietenii…
Omul căruia Dumnezeu i-a dat ,,bisturiul și creionul,, , să curme ,,durerea și dorul,,s-a aplecat asupra problemelor grave care macină lumea contemporană: războaiele, nedreptatea socială, sărăcia, corupția la nivel înalt, bolile incurabile, singurătatea bătrânilor, degradarea morală, agresivitatea. Constantin Oltianu, chirurgul european preocupat toată viața de celula umană și de descoperirea ,,tinerețiii fără bătrânețe”, a trăit dramatic, în ultimii ani, sentimentul îndreptării spre ,,soare-apune,, , dar perspectiva plecării este luminată de speranța revenirii, într-un târziu, pe minunatul nostru Pământ:
,,Plecăm pe o înnegurată rută
De nimeni cunoscută,
Sperând că ,după secole de transformare,
ADN-urile și ARN-urile ereditare
Din genele nemuritoare ne vor replămădi
Și pe pământ vom reveni.,,
(Constantin Oltianu)
M.P.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.