Guvernul României a luat decizia ca schema de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa în vederea producerii cărnii de porc să fie permanent deschisă pentru înscriere. O primă livrare în acest program s-a făcut în luna mai de către un furnizor din judeţul Gorj.
Potrivit celor mai recente modificări legislative făcute de Guvern, furnizorii de purcei, crescătorii de porci şi procesatorii, în baza cererii, pot solicita înscrierea în Program, pe toată durata de desfăşurare a acestuia, cu condiţia ca cererea de plată şi documentele însoţitoare să se depună cu respectarea termenului prevăzut, dar nu mai târziu de 10 decembrie 2020. De asemenea, prin acest act normativ se creează posibilitatea de a fi beneficiari ai schemei, pe lângă crescătorii care deţin exploataţii supuse înregistrării sanitare veterinare sau supuse autorizării sanitare veterinare, şi cei care deţin tipul de exploataţii de animale supuse controlului sanitar veterinar. Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis, pentru anul 2018, este de 4.600.000 de lei, în limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinaţie, de la bugetul de stat. Ajutorul de minimis al programului îl reprezintă numărul de purcei primiţi cu titlu gratuit din rasele autohtone, iar valoarea acestuia se calculează solicitantului ajutorului, respectiv furnizorul de purcei, prin înmulţirea numărului de purcei cu 250 de lei/cap purcel. Potrivit conducerii Direcţiei Agricole Olt, din Gorj au plecat purcei din rasa Mangaliţa către judeţul Olt. Prima livrare din program s-a făcut la mijlocul lunii mai când 22 de purceluşi au ajuns la crescători din Găneasa, Slătioara şi Balş. Furnizorul acestora a fost din Gorj, judeţ în care nu a fost identificat vreun procesator dornic să intre în program. Ajutorul de minimis reprezintă numărul de purcei primiţi cu titlu gratuit din rasele autohtone, iar valoarea acestuia se calculează solicitantului ajutorului, respectiv furnizorul de purcei, prin înmulţirea numărului de purcei cu 250 de lei/cap purcel. Pentru a beneficia de acest program, crescătorii de porci trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii de eligibilitate: să deţină exploataţii înregistrate/autorizate sanitar veterinar, să încheie un contract cu un procesator sau cu altă persoană juridică, să primească cu titlu gratuit, un număr par de purcei, minimum 2 şi maximum 10, de la un procesator sau de la o altă persoană juridică, cu care are încheiat contract, să livreze minimum 50% din purceii primiţi cu titlu gratuit, la procesatorul sau la altă persoană juridică, cu care a încheiat contract, la o greutate, în viu, de minim 130 kg/cap, să respecte structura raţiei furajere stabilită în contractul cu procesatorul sau cu o altă persoană juridică, să deţină registrul individual al exploataţiei, completat şi actualizat. Furnizorii de porci solicitanţi ai ajutorului de minimis trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să deţină scroafe şi/sau scrofiţe, înscrise în registrul genealogic, să furnizeze purcei înţărcaţi către procesator sau altă persoană juridică, la greutate minimă de 10 kg/cap, în baza unui contract de livrare, purceii să fie identificaţi potrivit legislaţiei în vigoare. Fermierii gorjeni îşi pot depune în continuare cererile la DAJ Gorj.
Izabella Molnar