Gorjenii se iluminează furând curent

233

CEZ Distribuţie a înregistrat în perioada aprilie – iunie, în cele şapte judeţe în care operează, pierderi comerciale în valoare de peste 11,6 milioane de lei, a declarat, marţi, pentru Gorjeanul, purtătorul de cuvânt al companiei, Roxana Mărgineanu. Pierderile sunt cauzate de consumul ilicit de energie electrică, în judeţele: Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Vâlcea identificându-se 758 de cazuri de sustragere de electricitate din reţelele de medie tensiune.
,,Din totalul prejudiciului cauzat s-a recuperat cu puţin peste 4,5 milioane de lei. Demersurile noastre de tragere la răspundere a vinovaţilor continuă”, a afirmat Mărgineanu. Reprezentanta CEZ Distribuţie a mai precizat că, dacă suma reprezentând pagubele produse ar fi fost investită, ar fi permis execuţia oricăror dintre următoarele lucrări: înlocuirea a 464 de transformatoare, modernizarea a 96 kilometri de linii electrice de medie tensiune sau 169 kilometri de linii electrice de joasă tensiune.
A.S.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here