Gorjenii pot merge în pițărăi! Vezi anunțul autorităților!

5350

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Gorj a transmis, astăzi, către unitățile administrativ teritoriale din județul Gorj precizări privind desfășurarea pițărăilor (colindeților), obiceiuri care au loc în mai multe zone din județ.
În conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1065 din 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14.12.2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, atragem atenția, atât autorităților publice locale, cât și cetățenilor că, pe timpul desfășurării acestor obiceiuri, trebuie respectate următoarele măsuri:
– În interiorul localităţilor se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri;
– Se interzice deplasarea persoanelor în intervalul 23:00-05:00;
– Purtarea obligatorie a măştii de protecţie în aşa fel încât să se asigure acoperirea nasului şi a gurii de către toţi participanţii;
– Dezinfectarea permanentă a mâinilor pentru toate persoanele care participă la piţărăi (colindeţi);
– Persoanele care împart produse vor purta obligatoriu mănuşi de protecţie;
– Menţinerea distanţei fizice de 1,5 metri între participanţi;
– Aplicarea regulilor de igienă individuală şi colectivă pentru prevenirea şi combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.