Gorjenii pot împrumuta statul prin programul Tezaur

780

Gorjenii care au economii puse deoparte şi vor să le dea cu împrumut statului pot cumpăra, în această perioadă, titluri de stat prin intermediul Programului Tezaur. Gorjenii pot investi în titlurile de stat cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,75%, până la începutul lunii martie. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată. „Titlurile de stat pot fi cumpărate: între 12 februarie – 7 martie 2024 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului; între 12 februarie – 8 martie 2024 de la sediul unităților Trezoreriei Statului și între 12 februarie – 7 martie 2024 în mediul urban și 12 februarie – 6 martie 2024 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.”, anunță Ministerul de Finanțe. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here