Gorjenii pot beneficia de servicii dentare decontate la 39 de stomatologi

1115

Veşti bune pentru gorjenii care au probleme dentare şi intenţionează să le rezolve. A crescut numărul stomatologilor care au intrat în relaţie contractuală cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj, ajungând la 39.

Aşa cum se aşteptau reprezentanţii CJAS, în luna aprilie, s-au prezentat la contractarea serviciilor mai mulţi stomatologi. Astfel, dacă în 2014 35 de medici au intrat în relaţie contractuală cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, în acest an 39 de dentişti au semnat contracte cu CJAS Gorj.
Lista completă cu medicii care au încheiat contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate Gorj poate fi consultată pe site-ul instituţiei, unde, de asemenea, se poate verifica şi bugetul disponibil pentru fiecare stomatolog.

Servicii stomatologice pentru asiguraţi
Copiii şi beneficiarii legilor speciale, veteranii sau revoluţionarii au parte de gratuitate la tratamentele stomatologice. Celelalte categorii de asiguraţi vor suporta 40 la sută din valoarea unor tratamente medicale.
În pachetul de de bază au fost incluse 24 de servicii de medicină dentară, care vor fi decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, în condiţiile prevăzute de lege.
Este important de ştiut că, pentru ca asiguraţii din judeţul nostru să poată beneficia de facilităţile prevăzute de lege, medicul dentist care oferă aceste servicii stomatologice trebuie să se afle în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Gorj şi să mai aibă fonduri disponibile în momentul prezentării asiguraţilor la cabinet, sume  care sunt alocate în funcţie de gradul profesional al medicului dentist şi de mediul urban/rural unde îşi are sediul cabinetul.
Minodora Sucea

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua sant din tg jiu si am un baietel de 10 ani as vrea sa stiu si eu daca lucrati cu trimitere adeverinta ceva genul ori trebuie sa platim si cat ar costa pentru extractie va multumesc tel 0760082698

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here